Belarus // Doi frați au fost condamnați la moarte, pentru că și-au ucis fosta profesoară

O instanță din orașul Mogilev, Belarus, a condamnat doi frați la pedeapsa capitală prin împușcare pentru omorul unei profesoare. Cazul a avut un mare impact social și a fost preluat sub controlul direct al președintelui Lukașenko, relatează filiala belorusă a RFE.

Crima a avut loc în luna aprilie, 2019. Atunci, cadavrul unei femei de 47 de ani a fost descoperit într-o casă incendiată de la marginea raionului Cherikov, cu numeroase răni de cuțit. Aceasta s-a dovedit a fi o profesoară locală. În scurt timp, au fost reținuți vecinii săi, doi frați – Ilya, de 21 de ani și Stanislav Kostev, în vârstă de 19 ani.

Potrivit anchetatorilor, relația dintre cei doi frați și vecina lor era una ostilă. La interogatoriu, aceștia au declarat că profesoara s-ar fi plâns la poliție că sora lor nu-și îndeplinește în mod corespunzător rolul de părinte față de copiii săi minori.

Demersul profesoarei le-a creat probleme, familia surorii lor fiind luată la evidența serviciilor sociale și recunoscută ca o familie social vulnerabilă.

În seara zilei de 10 aprilie, anul trecut, după mai multe pahare de alcool, cei doi frați și-au amintit de problemele create de vecina lor și au decis să se răzbune.

Aceștia au pătruns în casa femeii, unde au început să o bată, după care i-au aplicat peste 130 de lovituri de cuțit în diferite părți ale corpului. Profesoara a decedat în urma unui șoc hemoragic. Făptașii însă nu s-au oprit. Ei au dat foc casei victimei pentru a ascunde urmele infracțiunii.

Ambii tineri și-au recunoscut vina.

După ce a fost anunțat verdictul, mama profesoarei omorâte a declarat reporterilor că este mulțumită de sentință, dar nu va ierta niciodată ucigașii fiicei sale. „Au omorât-o o noapte întreagă. Nu există loc pe pământ pentru asemenea bestii”, a spus ea.

Oamenii prezenți în sala de judecată au aplaudat verdictul. Făptașii l-au primit cu calm. Decizia instanței poate fi, totuși, contestată în 10 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *