Un adolescent de 15 ani a ajuns la spital cu urechea sfâşiată după ce a fost atacat de rottweileri

Un bărbat în vârstă de 56 ani din Oradea este cercetat pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin după ce, marţi seara, câinii săi, doi rottweileri pe care i-a lăsat liberi, fără botniţă, au atacat un grup de tineri care îşi plimbau propriul căţel. Un adolescent în vârstă de 15 ani a ajuns la spital cu urechea sfâşiată .

Incidentul s-a produs marţi seara, în jurul orei 19, pe pista de bicicletă a noii şosele care face legătura între Oradea şi Sântandrei, la 200 metri de strada Corneliu Baba. Victimele atacului, o tânără orădeancă şi fratele ei în vârstă de 15 ani, locuiesc în zonă şi ieşiseră la plimbare cu bichonul familiei, la fel cum fac în fiecare zi.

“Când am coborât spre pistă, am văzut un domn într-o maşină, pe câmp. Stătea şi citea. Tot acolo erau şi doi rottweileri, dar noi am fost zi de zi şi am mai văzut câini, fără să avem vreodată probleme. Aceştia, însă, când ne-au văzut, au început să alerge şi au sărit pe fratele meu mai mic, care a luat bichonul în braţe de teamă să nu-l sfâşie. Eu am strigat la proprietar, care a şi coborât din maşină, dar a venit foarte lejer, fără să-i strige”; a povestit NEWS24AGD orădeanca.

Norocul lor a fost că scena a fost observată de trei tineri care se aflau într-o maşină, în trafic, şi care au oprit să le sară în ajutor. “Au dat cu pumnii şi picioarele în câini, să-i facă să plece, până când stăpânul lor a ajuns lângă noi. Când a ajuns, a început să vocifereze, să ne întrebe ce căutăm acolo, că n-am văzut că sunt câini? Eu n-am stat să mă cert cu el, am sunat la 112. În timpul acesta îmi reproşa că sun la Poliţie să-i fac lui probleme”, a mai spus tânăra.

Când a văzut că fata nu se răzgândeşte, bărbatul şi-a urcat câinii în maşină şi a plecat, martorii apucând, însă, să-i facă fotografii, atât lui, cât şi câinilor, respectiv maşinii cu care circula. Poliţiştii au ajuns la locul incidentului în mai puţin de 2 minute, iar când tânăra le-a arătat imaginile, i-au spus că nici nu mai trebuie să-l caute. “Mi-au spus că nu mai merg după el, pentru că îl ştiu. În luna mai, exact în acelaşi loc, câinii lui au atacat o fetiţă care plimba tot un bichon. Pe căţel l-au omorât, iar ea e destul de rău muşcată, însă s-a împăcat cu el, aşa că nu a mai fost cercetat”, povesteşte tânăra.

În urma atacului, fata şi fratele ei au ajuns la spital, iar bichonul la veterinar. Tânăra a scăpat cu leziuni uşoare, însă fratele ei mai mic avea răni pe piept, spate şi braţe, iar urechea i-a fost sfâşiată, medicii fiind obligaţi să-l opereze. El va avea nevoie de cel puţin 2 săptămâni de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal care i-a fost emis.

Cazul se află acum în ancheta poliţiştilor orădeni, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, sesizarea iniţială fiind dublată şi de o plângere penală înaintată, vineri, împotriva proprietarului câinilor de avocatul victimelor, Florin Pantea, pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin. “După mine, avem de-a face şi cu o infracţiune de sluţire. Rămâne, însă, să decidă procurorul dacă acuza se susţine”, a spus avocatul.

NEWS24AGD a încercat să-l contacteze şi pe proprietarul câinilor, despre care a aflat că se numeşte Ionel Dascăl şi e un controversat om de afaceri, încarcerat pe vremuri pentru fapte de evaziune ficală şi instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Însă, deşi activ pe contul de socializare, Dascăl nu a răspuns mesajului care i-a fost transmis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *