Video. Primarul Piedone, vizită de lucru pe scuter. Ce legământ a făcut edilul

Primarul Sectorului 5 a dispus amenajarea unui spaţiu de joacă, unor noi locuri de parcare şi le-a cerut angajaţilor de la salubrizare să igienizeze zona.

Video. Primarul Piedone, vizită de lucru pe scuter. Ce legământ a făcut edilul

Primarul a făcut o oprire în zona străzii Iacob Andrei, unde cetăţenii s-au plâns de lipsa unui spaţiu de joacă pentru copii şi de vegetaţia necontrolată care creşte pe spaţiile dintre blocuri.

Cristian Popescu Piedone a dispus reabilitarea de urgenţă a loc de joacă pentru copii de la la intersecţia dintre strada Iacob Andrei şi strada Şinei, aflat într-o stare avansată de degradare.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sectorului 5, locatarii blocurilor din zona parcului Humuleşti au reclamat faptul că între blocuri există un spaţiu plin de vegetaţie necontrolată, pe care se adună consumatorii de droguri şi unde se depozitează deşeuri.

Edilul a dispus curăţarea terenului de vegetaţia care creştea necontrolat şi amenajarea de locuri de parcare, precum şi amenajarea de spaţii de joacă şi recreere.

“Voi face aproape zilnic vizite de lucru pe scuter, fără să anunț în prealabil, pentru a mă asigura că lucrările pe care le-am demarat în sector sunt în grafic și se desfășoară așa cum trebuie.

Mai mult, îmi face o deosebită plăcere să stau de vorbă cu cetățenii din sector, care se confruntă cu numeroase probleme neabordate de predecesorii mei în cei 30 de ani de democrație.

Am făcut un legământ cu mine însumi, că voi rezolva aceste probleme, iar încrederea și încurajările pe care le primesc zi de zi de la locuitorii acestui sector îmi dau speranța că voi reuși să fac ceea ce pentru mulți dintre ei părea imposibil”, a scris Cristian Popescu Piedone pe Facebook.

https://www.facebook.com/watch/?v=856884438369776

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *