Vasile Dîncu a demisionat din funcția de ministru al Apărării Naționale

Premierul Nicolae-Ionel Ciuca a luat act de demisia lui Vasile Dîncu din funcția de ministru al Apărării. „Vom reveni cu detalii privind asigurarea interimatului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Știrea inițială: Vasile Dîncu a demisionat, luni, din funcția de ministru al Apărării Naționale, invocând „imposibilitatea colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei”.

„În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al apărării naționale”, a anunțat Vasile Dîncu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acesta a publicat textul integral al demisiei:

„Domnului Prim Ministru al Guvernului României
Nicolae – Ionel Ciucă
DEMISIE
Subsemnatul Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție.
Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.
Domnule Prim Ministru, vă mulțumesc pentru colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului si Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României.
Vasile DÎNCU
București, 24 octombrie 2022”

Context. În urmă cu o săptămână, ministrul Apărării, Vasile Dîncu a mers la Palatul Victoria, pentru a discuta cu premierul Nicolae Ciucă despre afirmaţiile sale privind negocierile de pace în Ucraina, după ce premierul afirmase că vrea să aibă o discuţie cu acesta. Temele abordate au vizat reuniunea miniştrilor apărării din cadrul NATO de la Bruxelles şi „calibrarea comunicării publice la nivelul Ministerului Apărării în context guvernamental”, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, după întâlnire.

Vasile Dîncu a provocat reacţii dure pe scena politică după ce a afirmat că negocierile reprezintă singura şansă pentru încheierea războiului din Ucraina.

„Războiul va mai continua şi singura şansă pe care ar putea să o aibă Ucraina şi mai ales sfârşitul războiului, singura şansă a păcii poate să fie negocierea, negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă, în care, aşa cum au lansat în acest moment ucrainenii, un document politic pentru toate ţările europene şi pentru NATO, un document care încearcă să dea garanţii de securitate pentru Ucraina pentru viitor. Este vorba până la modul negociere internaţională. Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia sigură. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, pentru că clasa politică din Ucraina, în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume, ar fi o sinucidere curată în politică să îşi asume pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă, de teritorii, ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Vasile Dîncu, sâmbăta trecută, la Prima Tv.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat cum vede declaraţiile lui Vasile Dîncu potrivit cărora singura şansă a păcii ar fi o negociere cu Rusia, că toată lumea trebuie să accepte faptul că ucrainenii sunt cei care plătesc preţul sângelui în acest război şi numai Ucraina poate decide ce, cum şi când negociază.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *