Un şofer român a provocat un accident în Bulgaria
Un şofer român a fost reţinut de autorităţile bulgare după tragedia de pe autostrada Trakia unde au murit 12 oameni, iar alte câteva zeci de persoane au fost rănite. El ar fi provocat carambolul.
Alături de cetăţeanul român, poliţia bulgară a audiat alte 44 de persoane, martori ai accidentului
Alături de cetăţeanul român, poliţia bulgară a audiat alte 44 de persoane, martori ai accidentului. „Camionul circula cel mai probabil foarte încet sau aproape de banda laterală. Nu putem specifica încă acest lucru. Serviciul Național de Investigații va solicita expertize suplimentare în aceste chestiuni”, a declarat Dimitrov, care a mai precizat că ceaţa densă de pe autostradă este un factor esenţial care trebuie luat în considerare.
Potrivit Procuraturii bulgare, TIR-ul avea numere româneşti şi a încetinit din cauza ceţii. Este însă neclar dacă reducerea vitezei a fost cauza carambolului sau dacă TIR-ul a fost lovit un autocar din spatele său. În cursul nopţii toate cele 86 de vehicule implicate în accident au fost îndepărtate de pe autostradă, iar traficul a fost reluat. Autorităţile bulgare au decretat ziua de 11 noiembrie drept zi de doliu naţional în memoria victimelor.

