Accident cu microbuz pe DN 7. 19 persoane implicate

 La locul intervenției se va deplasa și un elicopter SMURD. O persoană este rănită mai grav, conștientă, dar ar avea traumatisme abdominale și la coloană.

Un număr de 19 persoane au fost implicate duminică după-amiază într-un accident rutier care a avut loc pe DN 7, în zona satului Râu Vadului, comuna Câineni, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Vâlcea, a informat IGSU.

Accidentul a avut loc între un autoturism şi un microbuz de transport persoane, din informaţiile preliminare fiind 19 persoane implicate.

Pentru gestionarea situaţiei acţionează patru ambulanţe SMURD, şapte ambulanţe SAJ, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi două echipaje de descarcerare.

Totodată, în sprijinul resurselor alocate la nivelul judeţului Vâlcea intervin şi două ambulanţe de la SAJ Sibiu, două ambulanţe SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple din cadrul ISU Sibiu.

„Din informații, e vorba de 19 persoane, s-a activat planul roșu de intervenție”, a spus Cătălin Popescu, purtător de cuvânt ISU Vâlcea, care a mai precizat că persoanele implicate în accident sunt tefere.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *