Accident cu șase autoturisme și un tramvai, la Iași

Un tramvai a izbit, marți, mai multe autoturisme, în municipiul Iaşi. O femeie a rămas blocată într-una dintre mașini.

Accidentul s-a produs în zona fostului Hotel Europa, unde un tramvai a intrat în coliziune cu câteva autoturisme.

O femeie a rămas încarcerată într-una din mașinile izbite. Potrivit ISU, femeia în vârstă de 57 de ani a fost scoasă din autoturism și dusă la spital.

„Sunt implicate 6 autoturisme și un tramvai”, au transmis reprezentanții ISU Iași.

Momentan nu se cunoaşte motivul producerii evenimentului rutier.

„Intervine Renault, AID Detașamentul 1 şi o ambulanţă tip B de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași. Echipajele au ajuns la locul intervenţiei. fiind o victimă conştientă, încarcerată”, au transmis autoritățile ieșene, potrivit bzi.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *