Alertă meteo, ANM a emis coduri galbene şi portocalii de fenomene meteo periculoase

Meteorologii au emis duminică o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente valabilă în opt județe. Cea mai mare parte a țării va fi sub avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică.

Alertă meteo. Potrivit ANM, sunt vizate de Codul portocaliu județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și parțial județele Sibiu, Alba, Hunedoara și Caraș-Severin.

În aceste zone vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40-50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70-90 l/mp.

De asemenea, meteorologii au emis și o avertizare Cod galben. Astfel, în Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Muntenia vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-40 l/mp și pe arii restrânse 50-70 l/mp.

Avertizările sunt în vigoare de duminică de la ora 10.00 până luni la ora 22.00.

Meteorologii anunță că gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat până la mijlocul săptămânii viitoare.

În regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar în după-amiaza zilei de duminică indicele temperatură-umezeală ITU va depăși local pragul critic de 80 de unități.

Prognoza pentru BUCUREȘTI

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp șiizolat 20…25 l/mp. Disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar în după-amiaza zilei de 21 august indicele temperatură-umezeală ITU va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 30…34 de grade,iar noaptea vor fi minime de 18…20 de grade. Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şiintensitatea fenomenelor meteorologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *