BILANŢ CORONAVIRUS 25 septembrie 2021. Peste 7500 de cazuri noi, 8 judeţe în scenariul roşu, aproape 1200 de pacienţi la ATI!

Bucureştiul a trecut de rata de incidenţă 4, spitalele din toată ţara nu mai facă faţă pacienţilor cu Covid, până şi morgile acestora sunt arhipline, dar PNL face congres cu 5000 de delegaţi în aceeaşi incintă.

BILANŢ CORONAVIRUS 25 septembrie 2021. Tot mai multe localităţi în scenariu roşu, iar judeţele îşi schimbă culoarea de la o săptămână la alta. Incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19, la 14 zile, este mai mare sau egală cu 3/1.000 de locuitori în 60 de oraşe şi 357 comune, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă 7.676 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 121 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 1.195 pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. 264 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 17 dintre ei fiind la ATI.

Până astăzi, 25 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.187.773 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 657 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

BILANŢ CORONAVIRUS 25 septembrie 2021. Până astăzi, 36.230 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 24.09.2021 (10:00) – 25.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 121 de decese (61 bărbați și 60 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad,  Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre cele 121 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 la categoria de vârstă peste 80 ani.

118 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Opt județe sunt în scenariul roșu, cea mai crescută rată de infectare o înregistrăm în județul Ilfov. De asemenea, la nivelul întregii țări se înregistrează o tendință de creștere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *