Breaking News: Un microbuz s-a făcut praf în Giurgiu, altul a blocat A3

Pasagerii au fost evaluaţi medical la locul accidentului, nefiind nevoie ca vreunul dintre ei să fie transportat la spital

Un microbuz în care se aflau nouă persoane a fost implicat într-un accident rutier produs sâmbătă dimineaţă în localitatea Vlaşin din judeţul Giurgiu. Pasagerii au fost evaluaţi medical la locul accidentului, nefiind nevoie ca vreunul dintre ei să fie transportat la spital.

Accidentul a avut loc în condiţiile în care microbuzul s-a ciocnit cu un autoturism în care se afla doar şoferul, în urma impactului microbuzul răsturnându-se pe o parte, în afara şoselei.
„Toate persoanele implicate s-au autoevacuat, fiind monitorizate medical la locul evenimentului. Acestea nu au fost transportate la spital, refuzând acest lucru”, informează ISU Giurgiu.

La faţa locului au acţionat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu şi Gărzii de Intervenţie Mihăileşti, cu o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, două echipaje SMURD şi două ambulanţe de a Serviciul Judeţean de Ambulanţă.  Cazul a rămas în atenţia Poliţiei pentru a stabli împrejurările în care a avut loc accidentul.

Două persoane au ajuns la spital, şi vineri seară, în urma unui accident rutier ce a avut loc pe DC 115, în afara localității Cetatea. Pompierii și ambulanțele SAJ le-au venit imediat în ajutor. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
Cu doar o oră în urmă, pe A1, un autoturism se răsturnase pe plafon. Am putea spune că, atât conducătorul auto și pasagerul care îl însoțea au avut noroc, dar cu siguranță nu vor uita prea curând evenimentul.
În aceste cazuri au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu și Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.
Un microbuz s-a răsturnat pe Autostrada A3, la km 20, între Turda și Gilău.

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit la fața locului, însă din fericire nu a fost nicio persoană rănită. Din primele informații, se pare că șoferul microbuzului se afla singur în autoturism și nu a necesitat îngrijiri medicale.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe autostrada A3, la kilometrul 20. În accident a fost implicat un microbuz, care este răsturnat.

La fața locului, pompierii au găsit un bărbat care ieșit singur afară și nu necesită îngrijiri medicale. La misiune participă o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ”, a precizat ISU Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *