Buzău: Un bărbat internat la Spitalul de psihiatrie Săpoca a omorât patru pacienţi şi a rănit alţi 9 cu un stativ de perfuzie

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie.

Potrivit comisarul – şef Laurenţiu Pantazi, şeful IPJ Buzău, unul dintre pacienţi a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii. Din primele informaţii, ar fi vorba de patru morţi şi nouă răniţi grav, câteva victime având traumatisme cranio-cerebrale.

Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. După producerea atacului, a încercat să fugă şi a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.

Criminalul se află acum în custodia poliţiei.

”În jurul orei 03:30, unul dintre pacienții internați și-a agresat colegii de salon și alte femei dintr-un alt salon, dintre care au murit trei la fața locului și unul la spital și a rănit încă nouă persoane, totul într-un episod psihotic. Pacientul era internat într-un salon cu regim normal. El nu era într-un sector cu supraveghere sporită.

Totul s-a petrecut în mai puțin de un minut. La momentul acela erau 2 muncitori pentru supraveghere periculoasă, 4 asistente și 3 informații”, a declarat directorul spitalului.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *