Candidatul la funcția de Consilier Local al Sectorului 5 Andrei Victor Mustățea : Administrația primarului Daniel Florea și-a bătut joc de tot ce înseamnă servicii oferite cetățenilor

Candidatul la funcția de Consilier Local al Sectorului 5 din partea ALDE, Andrei Victor Mustățea, susține că incompetența administrației Primarului Daniel Florea face ca serviciile pe care trebuie să le ofere cetățenilor plătitori de taxe și impozite să nu existe ori să fie de o calitate îndoielnică.

”Incompetența administrației Primarului Daniel Florea ( #Fapte ) face ca serviciile pe care trebuie să le ofere cetățenilor plătitori de taxe și impozite să nu existe ori să fie de o calitate îndoielnică.

De aproape doua săptămâni, cetățenii din strada Vâltoarei apelează la serviciile Primăriei pentru ridicarea crengilor lăsate după toaletarea copacilor de către ADP Sector 5 și nimeni nu intervine.

Cetățenii de pe aceasta stradă își plătesc locurile de parcare, dar nu le pot utiliza din cauza delăsării unora care nu intervin după ce au fost solicitați de cetățeni pentru ridicarea crengilor.

Aceștia sunt în slujba cetățenilor, dar se fac că lucrează.

Această administrație și-a bătut joc de tot ce înseamnă servicii oferite cetățenilor, și-a bătut joc de oamenii comunității. Pe cei din teren nu-i controlează nimeni, fiecare face ce vrea, iar locuitorii au de suferit.

Cetățenii sectorului 5 au mai pierdut 4 ani și s-au afundat mai rău în probleme.

Proiectele pentru modernizarea parcurilor, modernizarea și reabilitarea unităților de învățământ, reabilitarea termică a blocurilor, asfaltarea și introducerea utilităților pe străzile de pământ, paza parcurilor și siguranța copiilor și nepoților noștri sunt doar pe hârtie sau decontate pe firmele “prietenoase” ale primarului Florea.

Nu vreau să cred decât că cetățenii vor taxa incompetența, rea-credința și că Primarul ZERO va pleca acasă!”, a scris Andrei Victor Mustățea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *