Cea mai așteptată pastorală! ÎPS Teodosie: ‘Noi eram centrul Europei creştine, fermentul binecuvântat din care au ieşit unii din cei mai mari sfinţi şi teologi’

ÎPS Teodosie vorbește, în pastorala de la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, despre faptul că ”(…) Suferințele cele de multe feluri, bolile, războaiele sunt îngăduite de Dumnezeu ca să ne arate, încă o dată, că libertatea pe care am primit-o în dar de la Creator o folosim într-un sens negativ, într-un sens distructiv, iar aceasta înseamnă tocmai îndepărtarea noastră de Dumnezeu.”.

”(…)datori suntem să ne primenim sufletele pentru a exprima iubirea lui Dumnezeu în rândul semenilor, nu prin cuvinte, ci prin fapte bune, atât de necesare în aceste zile marcate de suferința produsă de război.”, le transmite arhiepiscopul Tomisului credincioșilor ortodocși. Singurul ierarh care a slujit neîncetat de la debutul pandemiei mai precizează că ”(…) În vremuri grele de războaie, de suferinţe şi de moarte, Biserica – stâlp şi temelie Adevărului, Izvor al Învierii lui Hristos a fost întotdeauna promotoarea păcii, a iubirii frăţeşti, a luminii care izvorăşte din mormântul lui Hristos cel înviat.”.

Arhiepiscopul Teodosie reamintește, ”în calitate de urmaș smerit al Sfântului Andrei”, că ”Schythia Minor a avut mitropolie cu paisprezece eparhii sufragane timp de o mie de ani. Noi eram centrul Europei creştine, fermentul binecuvântat din care au ieşit unii din cei mai mari sfinţi şi teologi ai primului mileniu creştin: Sfântul Ioan Casian, Sfântul Dionisie cel Smerit, Sfântul Gherman. Din truda sfântă a Sfinţilor Apostoli Andrei şi Filip, s-a plămâdit aici o provincie românească şi creştină, care ca o prescură caldă, așteaptă pe Duhul Sfânt, pentru a deveni Euharistie. Dobrogea e pământ al Învierii, ţinut al binecuvântării lui Dumnezeu, izvor de creştinătate şi de sfinţenie pentru toţi românii şi pentru neamurile învecinate.”.

NEWS24AGD.RO vă prezintă integral pastorala Înaltpreasfințitului Teodosie:

”ÎNVIEREA LUI HRISTOS – TEMEIUL ÎNVIERII NOASTRE

Iubitului cler, cuviosului cin monahal şi poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace şi bucurie, iar de la noi,

arhierească binecuvântare

Iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

Învierea Fiului lui Dumnezeu reprezintă pentru fiecare dintre noi un nou început în care auzim mereu cuvântul Mântuitorului Hristos: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). În această noapte sfântă, sunetele clopotelor vestesc lumii învierea cea mai presus de cuvinte și ne cheamă pe toți la întâlnirea cu Mântuitorul sufletelor noastre, Care se arată biruitorul morții pentru ca noi să fim vii. Lumina învierii ne aduce speranță în aceste zile de grea încercare a lumii, amintindu-ne că El, Fiul lui Dumnezeu este biruitorul morții și că prin El și noi putem birui suferințele cele de tot felul.

În această noapte sfântă, lumina învierii lui Hristos aduce alinare tuturor înlăturând frica, tristețea și neliniștea care sunt consecințe firești ale acceptării păcatului. Hristos este sprijinul tuturor celor ce-L caută cu credință, iar credincioșii trăiesc o viață nouă în El, o viață în care devenim conștienți de măreția tainei ce s-a făcut pentru a noastră mântuire. Fiul lui Dumnezeu se aduce pe Sine jertfă pentru ca pe toți să-i ridice din robia păcatului și a morții și să-i facă „cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu” (Efes. 2, 19).

Astăzi, taina întrupării își atinge apogeul prin învierea Arhiereului Suprem. Astăzi omul înțelege scopul învierii lui Hristos și știe că fără trăirea în El nimic nu are sens. Goana către nicăieri a fiecărui om în societatea de astăzi, unde accentul cade pe trup, iar sufletul rămâne în plan secund, este vădită ca fiind fără sens, căci dacă omul nu înaintează în virtute către Dumnezeu, atunci materialitatea lumii nu-i poate satisface niciodată dorința de veșnicie.

Ostenelile vieții îndeamnă pe om să lucreze mai mult pentru cele materiale, însă aceasta înseamnă îndepărtarea de Dumnezeu. Alteori, în pofida eforturilor noastre, criza profundă în care se află omenirea, mai ales în aceste zile marcate de războiul cel dintre noi, l-a orientat pe om spre alte tărâmuri decât cel al Bisericii. Şi într-o situaţie şi în cealaltă, omul, din adâncul ființei sale, strigă după ajutor. Cine poate auzi strigarea celui orfan, strigarea văduvei, strigătul plin de tristețe al tuturor celor aflați în suferințe și nevoi dacă nu Însuși Hristos Mântuitorul lumii? De aceea, El fiind biruitorul suferinței și al morții, ne cheamă tainic în această noapte pentru a primi lumina învierii Sale, garanția odihnei noastre în Dumnezeu.

Iubiți fii duhovnicești,

Taina învierii lui Hristos se descoperă în această noapte sfântă, când cerul și pământul cântă într-un glas imnul biruinței. Fiul lui Dumnezeu, nevinovat fiind, acceptă moartea în locul nostru, a celor vinovați de păcat și coboară până la iad de unde ridică pe protopărinții neamului omenesc, împreună cu toți drepții Vechiului Testament. În teologia acestei nopți se înțeleg două aspecte importante: că păcatul și moartea stăpânesc această lume, iar suferințele și bolile de tot felul sunt rezultatul îndepărtării noastre de Izvorul Binelui și că putem fi izbăviți din acestea numai prin învierea lui Hristos.

Fiul lui Dumnezeu se face frate al nostru prin asumarea în actul întrupării a firii noastre afară de păcat, pentru a vindeca neamul omenesc de neascultarea cea dintâi. Prin jertfa Sa de bună voie pentru noi, Hristos biruiește păcatul și moartea pentru ca să fim liberi și vii pentru Dumnezeu.

Moartea sufletească se caracterizează prin prezența în sufletul omului a deznădejdii, a tristeții, a urii, a supunerii față de păcat. Din această moarte omul trebuie să fie eliberat. Multe idolatrii, ideologii şi sisteme de gândire sau credințe religioase i se oferă drept alternativă şi sprijin. În pofida unui sentiment de eliberare pe care acestea îl oferă temporar, iadul devine tot mai adânc şi moartea tot mai acaparatoare.

Salvarea din toate acestea se realizează numai prin Hristos, Care ne cheamă pe toți să trăim în Biserica pe care a câștigat-o cu scump sângele Său. Hristos îi întărește pe toți cei cuprinși de frică, de temeri şi frământări lăuntrice, care au sentimentul că totul ar fi pierdut, spunându-le: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33). Şi iarăşi cuvântul lui Hristos răsună la poarta inimii celor cuprinşi de întunericul cel dens al necredinței, zicând: „Eu sunt lumina lumii!”(Ioan 8, 12) şi „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).

Suferințele cele de multe feluri, bolile, războaiele sunt îngăduite de Dumnezeu ca să ne arate, încă o dată, că libertatea pe care am primit-o în dar de la Creator o folosim într-un sens negativ, într-un sens distructiv, iar aceasta înseamnă tocmai îndepărtarea noastră de Dumnezeu. Prin puterea Crucii şi a Învierii Sale, Hristos coboară în noi, în mormântul nostru şi ne ridică sufletul din moarte la înviere şi viaţă adevărată. Ne face, astfel, părtaşi la taina bucuriei, libertăţii, iubirii, adevărului, credinţei şi nădejdii, împărtăşindu-ne aceste daruri dumnezeieşti în familiile noastre, în obştile monahale, în comunităţile creştine, în Biserică, în plinătatea ei. Aceasta este taina sfântă la care ne cheamă Hristos-Domnul să participăm, să ne ridicăm şi să ne îmbogăţim în ziua cea mare a praznicului Învierii.

Drept-slăvitori creștini,

În această aleasă și sfântă zi, suntem datori să ne gândim la sufletele noastre și să înțelegem starea lumii care ne înconjoară. Dintr-un suflet curat, nu poate izvorî decât iubire, atât pentru Dumnezeu, cât și pentru aproapele. De aceea, datori suntem să ne primenim sufletele pentru a exprima iubirea lui Dumnezeu în rândul semenilor, nu prin cuvinte, ci prin fapte bune, atât de necesare în aceste zile marcate de suferința produsă de război. În ciuda crizei adânci prin care trece omenirea, sunt foarte multe spaţii de libertate şi adevăr, de bucurie şi pace lăuntrică. Şi acestea nu departe de noi. Uneori chiar lângă noi există oameni care nu şi-au plecat genunchii în faţa mulţimii de idoli aşezaţi peste tot. Sunt oameni care şi-au păstrat neprihănirea, cât este posibil omenește. Sunt, de asemenea, oameni care au căzut adânc şi rău, dar şi-au venit în fire şi au fost ridicaţi din întunericul patimilor la lumina unei vieți frumoase. Ridicarea fiecăruia se realizează în Biserica lui Hristos, unde învățăm că adevăratele valori ale lumii nu au nici o legătură cu materialitatea ei. În Biserica lui Dumnezeu învățăm ce înseamnă adevărata iubire, având model pe Hristos, Care s-a jertfit pe Sine din iubire pentru noi.

Mulțimea ispitelor pun la grea încercare pe cei care-L iubesc pe Dumnezeu și își manifestă iubirea în fapte bune față de aproapele. Chiar dacă există căderi, există de asemenea și ridicări, urmând stabilitatea în legea lui Dumnezeu. Legătura credincioșilor cu Dumnezeu, cu familia şi cu valorile neamului de care se simt ataşaţi, îi ajută să se ridice mai uşor şi să devină mai puţin vulnerabili în faţa unor viitoare încercări. Apartenenţa la o parohie, jertfa şi bucuria prezenţei copiilor în viaţa lor, precum şi ataşamentul faţă de istoria, limba, pământul şi eroii neamului îi fac mai puternici, mai optimişti, mai plini de viaţă, știind că Hristos este permanent cu ei.

Iubiți fii duhovnicești,

Biserica ne cheamă permanent să trăim taina lui Hristos, iar în aceste zile sfinte ale învierii este bine să ne lăsăm pătrunși de o stare de rugăciune și mai profundă prin care trăim taina morții și învierii Fiului lui Dumnezeu, o înțelegem, o punem la inimă și o exprimăm în faptele cele bune. În această noapte sfântă, când îngerii și oamenii cântă imne de slavă, fiecare simte învierea lui Hristos ca temelie a propriei învieri, căci, numai prin El, ne putem numi și noi fii ai învierii.

Astăzi întreaga creație renaște. Întunericul este înlocuit de lumină, plânsul se schimbă în bucurie, iar credința slabă, acum se întărește văzând pe Domnul biruitor al morții. Astăzi suntem chemați să ne împărtășim din taina Învierii prin unirea noastră deplină cu Hristos, în cadrul Sfintei Liturghii, prin Sfânta Împărtășanie. Toți cei care s-au ostenit în post și rugăciune pot veni acum să guste din trupul și sângele lui Hristos, descoperind astfel taina vieții și a nemuririi duhovnicești.

Prin înviere lumea capătă un alt sens şi un suflet. Frica morții care stăpânea lumea este alungată prin lumina învierii Mântuitorului tuturor. Prin înviere, moartea care părea stăpâna acestei lumi, a fost surpată de Cel ce este Însăși Viața. Teama permanentă de moarte din sufletele noastre a fost desființată de Hristos – Viața cea veșnică. Iubirea lui Dumnezeu nu poate fi îngrădită și de aceea, prin înviere, Hristos se coboară la iad și aduce lumina vieții celor ținuți acolo, încă de la căderea protopărinților noștri.

În vremuri grele de războaie, de suferinţe şi de moarte, Biserica – stâlp şi temelie Adevărului, Izvor al Învierii lui Hristos a fost întotdeauna promotoarea păcii, a iubirii frăţeşti, a luminii care izvorăşte din mormântul lui Hristos cel înviat.

Iubiți credincioși,

Lumina lui Hristos și a Evangheliei Sale a fost adusă în vechiul Tomis de Sfântul Apostol Andrei. Prin propovăduirea sa, iubirea lui Hristos devine comuniune și armonie între oameni, iar fundamentul unei astfel de trăiri se găsește în puterea expresiei: Hristos a înviat! Lumina peșterii sale nu este alta decât lumina Fiului lui Dumnezeu înviat care luminează și astăzi, la 2000 de ani de la primul altar creștin, în sufletele noastre ale tuturor.

Dobrogea este un ţinut care asudă de sfinţi, sute de martiri au sfinţit pământul şi l-au unit cu cerul. Schythia Minor a avut mitropolie cu paisprezece eparhii sufragane timp de o mie de ani. Noi eram centrul Europei creştine, fermentul binecuvântat din care au ieşit unii din cei mai mari sfinţi şi teologi ai primului mileniu creştin: Sfântul Ioan Casian, Sfântul Dionisie cel Smerit, Sfântul Gherman. Din truda sfântă a Sfinţilor Apostoli Andrei şi Filip, s-a plămâdit aici o provincie românească şi creştină, care ca o prescură caldă, așteaptă pe Duhul Sfânt, pentru a deveni Euharistie.

Dobrogea e pământ al Învierii, ţinut al binecuvântării lui Dumnezeu, izvor de creştinătate şi de sfinţenie pentru toţi românii şi pentru neamurile învecinate. Aici, sub oblăduirea Sfântului Împărat Constantin cel mare şi Iustinian cel Mare, a împăraţilor romani, s-a edificat un neam de sfinţi, de martiri, de voievozi şi de pustnici, care a deschis cerurile prin rugăciune şi a pogorât raiul pe pământ prin milostivirea lui Dumnezeu.

În calitate de urmaș smerit al Sfântului Andrei, vă îndemn pe fiecare să țineți aprinsă candela sufletului, iar inima noastră să fie un altar în care să pătrundă lumina învierii lui Hristos. Așa cum știm, cei curați cu inima sunt cei care vor vedea pe Dumnezeu, de aceea vă îndemn, ca un părinte iubitor, să faceți din inimile voastre, prin cuvânt și faptă, adevărate candele de lumină în care să se sălășluiască Hristos.

Vă îmbrățișez cu părintească dragoste și vă doresc o viață nouă în Hristos Domnul Cel Înviat, zile îndelungate, cu pace, întru bucurie și cu sănătate deplină și vă adresăm vestirea cea de biruință purtătoare:

Hristos a înviat!

Al vostru Arhipăstor,

pentru tot binele doritor

şi către Hristos Cel înviat rugător,

† TEODOSIE

ARHIEPISCOPUL TOMISULUI”, se arată în pastorala Înaltpreasfințitului Teodosie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *