Cod galben de furtună în trei sferturi de ţară

Meteorologii au emis o avertizare Cod Galben privind vreme instabilă în peste trei sferturi de ţară până vineri noapte. Vom avea parte de ploi, furtuni, grindină, fulgere.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 21 iunie, ora 12 – 22 iunie, ora 03
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei, în nordul Munteniei și al Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 20 iunie, ora 10 – 21 iunie, ora 23
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

Notă: Disconfortul termic se va menține ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *