Cod galben de ninsori în sudul, estul Munteniei și în Dobrogea, inclusiv în Bucureşti

Vor fi ninsori moderate cantitativ și se va depune treptat strat de zăpadă în sudul și estul Munteniei și în cea mai mare parte a Dobrogei. În București stratul de zăpadă va măsura în medie 3-5 cm.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), de luni, de la ora 05.00 până luni, la ora 20.00, în sudul și estul Munteniei și în cea mai mare parte a Dobrogei treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

Cantitățile de precipitații vor depăși, pe arii restrânse 15 – 20 de litri pe metrul pătrat.

Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40 – 45 km/oră, pe alocuri viscolind ninsoarea.

Precipitații slabe, sub formă de ninsoare se vor semnala în sud-estul Olteniei, sudul Moldovei in restul Munteniei. Pe litoral vor fi precipitații mixte, iar în noaptea de luni spre marți vor predomina ninsorile.

Vremea se va menține deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopților și dimineților

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *