Condamnare definitivă pentru adolescenții care au ucis cu premeditare un taximetrist din Lugoj

Cei doi adolescenţi care, în vara anului trecut, au ucis un taximetrist din Lugoj şi i-au furat maşina, premeditând crima, au fost condamnaţi definitiv de judecătorii de la Curtea de Apel Timişoara la nouă, respectiv zece ani de detenţie, anunță News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Timişoara, judecătorii au decis să îl condamne pe Adrian Avădanei la zece ani de detenţie într-un centru specializat şi pe Mihai Klug la nouă ani de închisoare.

Iniţial, în luna noiembrie a anului trecut, judecătorii de la Tribunalul Timiş i-a condamnat pe cei doi la şapte, respectiv şase ani de închisoare, însă aceştia au contestat decizia magistraţilor.

În luna iunie a anului trecut, cei doi au ucis un taximetrist şi i-au abandonat cadavrul într-o pădure, lângă Buziaş.

Anchetatorii aveau să afle, imediat după ce i-au audiat pe cei doi tineri atunci în vârstă de 15, respectiv 17 ani, că aceştia plecaseră de acasă decişi să omoare pe cineva, pentru a fura o maşină cu care apoi să se plimbe.

Cei doi tineri care l-au omorât taximetristul de 77 de ani erau prieteni de mai multă vreme, iar în seara de 13 iunie 2018, aceştia s-au întâlnit şi au stabilit să ucidă un om pentru a-i fura maşina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *