Copiii germani din cadrul „Projekt Maramureş

Cinci persone, printre care şi liderul grupării, cetăţeanul german Schumann Bert Sieghard, au fost arestate preventiv pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane şi lipsire de libertate în mod ilegal, în dosarul „Projekt Maramureş”, în care o grupare condusă de o familie de germani este acuzată că a ţinut în sclavie mai mulţi tineri de aceeași naționalitate, pe care i-a pus să execute munci în locuinţele unor localnici, pretextul oficial fiind cel al unui „program de reeducare”.

Tribunalul Maramureș a consemnat în motivarea de arestare a celor cinci persoane detalii înfiorătoare despre cum erau tratați copiii germani din centrul de la Vişeu de Sus. Minorii erau legați cu funii, înhămaţi la căruţă alături de animale sau ţinuţi intenţionat în ger şi în frig sau în ploaie, relatează Mediafax.

Actele la care au fost supuşi minorii germani au fost de natură să creeze grave traume psihice şi fizice acestora, unii dintre ei având intenţii suicidale din această cauză.

„Tinerii sunt excluşi de la orice formă de continuare a studiilor, li se confiscă actele de identitate, bunurile personale, în principal cele care ar facilita posibilitatea de comunicare cu lumea exterioară, şi sunt supuşi unor metode dure şi brutale de aşa-zisă educaţie, promovate de S.B.S. (cetăţean german – n. a.) în baza unor convingeri educative personale. Acestea presupun, în realitate, aplicarea unor metode barbare asupra minorilor prin aducerea şi ţinerea acestora în condiţii de veritabilă sclavie, fiind exploataţi prin obligarea lor la executarea unor munci fizice epuizante, dincolo de capacităţile lor, şi îndeplinirea unor servicii lucrative, exercitându-se asupra lor acte de constrângere fizică adesea extremă – bătăi repetate, privare de hrană, lipsire de libertate prin închiderea într-un aşa-zis ‘arest’ exercitarea unor manopere medicale intruzive împotriva voinţei lor şi în ignorarea voită a unor consecinţe grave pentru organismul lor, legarea cu funii, înhămarea la căruţă alături de animale, ţinerea deliberată a minorilor în ger şi în frig sau în ploaie – şi verbală, constând în umilinţe şi acte specifice torturii”, se arată în motivare.

Potrivit declaraţiei unuia dintre tineri, rezultă că acesta a fost supus unor munci forţate, uneori fiindu-i impuse cu regim de pedeapsă, cu titlu, de exemplu, „mutarea de bolovani foarte mari cu mâinile goale, într-un ştraf, la cărat de lemne, construirea unui grajd; toate aceste munci executate de dimineaţa de la 7 până la ora 6 seara, în fiecare zi, inclusiv duminica”.

„Totodată, partea vătămată precizează că de mâncare primea ‘numai pâine cu slănină sau unsoare la finalul zilei’, fiind închis singur într-o casă părăsită din care nu avea voie să iasă, nici măcar să meargă la WC”, se subliniază în documentul Tribunalului Maramureş.

Judecătorii maramureşeni mai precizează: „Aspecte relevante cu privire la exploatarea de către inculpaţi a părţilor vătămate cazate în centrul Projekt Maramureş rezultă şi din declaraţia altei persoane vătămate, care precizează că a avut chiar o tentativă de suicid din cauza tratamentului la care a fost supusă, arătând, totodată, că inculpatul S.B. a avertizat-o, în sensul de a nu îndrăzni să se plângă despre condiţiile din centru persoanelor care vizitează centrul, chiar din partea autorităţilor germane, partea vătămată arătând, în plus, că mereu s-a simţit vulnerabilă pentru că nu avea buletinul sau vreun act asupra sa şi pentru că nu vorbea limba română.”

Banii pentru funcţionarea centrului erau asigurați de statul german, aceştia fiind însuşiţi de către membrii grupului infracţional, care au utilizat mai multe metode ilicite pentru a asigura o aparenţă de legalitate. În plus, magistraţii au reţinut şi faptul că liderii grupului infracţional şi-au asigurat complicitatea unor persoane care fac parte din diferite autorităţi locale – poliţie, primărie, asistenţă socială, care le-au facilitat accesul la informaţii în legătură cu controalele şi verificările efectuate periodic de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş, astfel încât atunci când se făceau astfel de controale, copiii erau sedaţi, nu erau lăsaţi singuri niciodată cu inspectorii şi erau supravegheaţi strict pentru a nu intra în contact cu persoanele exterioare proiectului, inclusiv în cazul vizitelor unor oficiali din Germania.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *