Controversatul intrepret de muzică populară Cristian Pomohaci, preot caterisit după un scandal sexual, a ajuns miercuri la Parchetul General.

Pomohaci a fost citat pentru o nouă întâlnire cu procurorii care îl cercetează în legătură cu suspiciunile de agresiune sexuală ce planează asupra sa, dar și în legătură cu acuzațiile de evaziune fiscală pentru care este urmărit penal.

Cristian Pomohaci a ieșit pe ușa din dos a Bisericii după ce a fost acuzat că a abuzat sexual mai mulți adolescenți, fapte cercetate de procurori.

În timpul cercetărilor, anchetatorii au descoperit că Pomohaci ar fi făcut și evaziune fiscală. Din banii câștigați din concerte, și-ar fi cumpărat mai multe locuinţe în Cluj, pe care le-ar fi închiriat. În momentul în care a declarat la Fisc afacerea, nu ar fi menționat sumele reale încasate. Paguba suferită de bugetul statului s-ar ridica la 130.000 de lei.

Fostul preot a venit la Parchet însoțit de avocatul său. Surse apropiate de anchetă spun că Pomohaci ar putea recunoaște acuzațiile și ajunge la un acord de recunoaștere a vinovăției. Astfel, împreună cu procurorii ar putea stabili o pedeapsă pe care să o accepte.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *