Decebal Traian Remeş a murit. Fostul ministru avea 70 de ani

Decebal Traian Remeş, fost ministru al Finanţelor şi al Agriculturii, a murit la vârsta de 70 de ani, potrivit Observator TV.

Decebal Traian Remeş fusese internat în urmă cu o săptămână la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare. Vineri după-amiază, fostul ministru a fost răpus de cancer, scrie vasiledale.ro.

Fostul ministru Decebal Traian Remeş a murit, vineri seara, acasă, în Baia Mare. El a fost internat în Spitalul din Baia Mare, iar joi familia a cerut externarea.

„Domnul ministru a fost o perioadă îndelungată internat în spital, din cauza bolii pe care o avea. Joi, familia a cerut să îl ia acasă, pentru că starea era foarte gravă. Vineri seara, în jurul orei 18.00, am fost anunţată că a murit”, a declarat Sorina Pintea, directorul Spitalului Judeţean Baia Mare, conform Mediafax.

Decebal Traian Remeș s-a născut pe 26 iunie 1949, în comuna Băsești. De profesie economist, politicianul a îndeplinit funcțiile de ministru al Finanțelor (1998-2000) și de ministru al Agriculturii și Dezvoltării rurale (2007) în guvernele României.

Decebal Traian Remeş a murit la 70 de ani. A fost acuzat de luare de mită în scandalul „Caltaboşul”
De asemenea, a fost deputat în legislatura 1996-2000, ales în județul Maramureș pe listele partidului PNL. În anul 2007 a demisionat din funcția de ministru al agriculturii în guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu, ca urmare a unui scandal mediatic declanșat prin apariția la postul național de televiziune TVR a unor probe din ancheta DNA la adresa sa.

Decebal Traian Remeș a fost implicat într-un scandal de luare de mită, vestitul dosar “Caltaboşul”, împreună cu fostul Ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureșan sub motiv că a primit un plic cu 15.000 de dolari de la un om de afaceri pentru facilitarea obținerii unor contracte.

Televiziunea publică din România a difuzat la data de 10 octombrie 2007 o înregistrare video a tranzacției. Jurnaliștii de la TVR au anunțat că în plus există două înregistrări audio ale unor convorbiri telefonice pe care Mureșan le-a avut cu omul de afaceri și respectiv Remeș.

În urma scandalului, Remeș a demisionat din funcţia de ministru al Agriculturii, la data de 11 octombrie 2007. În martie 2008, DNA a început urmărirea penală împotriva lui Remeș, iar în iunie a fost trimis în judecată sub acuzația de „trafic de influență”, în cazul favorizării unei firme pentru câștigarea unei licitații, în schimbul unui autoturism de lux, produse alimentare și a 15.000 de euro.

La 14 februarie 2012 a fost condamnat, împreună cu Ioan Avram Mureșan, de către Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu executare fiecare. Decizia a fost contestată, dar a fost confirmată pe 25 februarie 2012 de ÎCCJ.

Pe 11 februarie 2014 a fost eliberat condiționat.

În noiembrie 2017, Decebal Traian Remeş a câştigat definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul prin care a cerut despăgubiri de la TVR şi DNA pentru divulgarea, în 2007, a probelor din dosarul „Caltaboşul”, conform Antena3.

Magistraţii de la Instanţa Supremă au decis ca Remeş să primească 15.000 de lei despăgubiri de la TVR, DNA şi Rodica Culcer, pe atunci şefa ştirilor TVR.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *