Doi bătrâni 89 de ani, soț și soție, s-au aruncat de la etajul 7 al blocului în care locuiau

Două persoane în vârstă au fost găsită fără suflare în fața unui bloc din București. Din primele informații, cei doi bătrâni erau soț și soție. Anchetatorii spun că cel mai probabil este vorba despre o sinucidere.

Cele două persoane, ambele în vârstă de 89 de ani, s-ar fi aruncat de la etajul șapte al blocului în care locuiau, în Capitală. Din păcate, acestea au decedat pe loc.

La fața locului s-au deplasat imediat echipaje de poliție, ambulanță și SMURD, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru cei doi.

Cuplul locuia la etajul doi, însă în această dimineață soții au urcat la etajul șapte al blocului, de unde s-au aruncat. Potrivit vecinilor, ambii aveau probleme medicale.

Poliția încearcă acum să descopere ce s-a întâmplat cu adevărat și care sunt cauzele care au dus la o astfel de tragedie.

Potrivit surselor Antena 3, bătrânii locuiau singuri.

”În data de 23 septembrie, în jurul orei 12:10, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 6 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat și o femeie, s-ar fi precipitat de la etajul 7 al unui bloc, situat în Sectorul 2.

La fața locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum și polițiști din cadrul secției. În pofida eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul celor două persoane, ambele în vârstă de 89 de ani.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei. Trupurile neînsuflețite vor fi transportate la INML în vederea efectuării necropsiei”, este comunicatul poliției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *