Dosar de pornografie infantilă în Constanța.  Un bărbat  a forţat 120 de copii să se filmeze în ipostaze indecente

Un bărbat din Constanţa a fost arestat sub acuzaţiile de pornografie infantilă şi racolarea minorilor în scopuri sexuale, după ce a forţat 120 de copii să se filmeze în ipostaze indecente şi să îi trimită imaginile.

O anchetă a poliţiştilor şi procurorilor din Mureş a scos la iveală numărul uriaş de victime al bărbatului din Constanţa.

Bărbatul în vârstă de 55 de ani a fost reţinut de procurori, după ce anchetatorii au efectuat două percheziţii la locuinţele sale, ocazie cu care au descoperit mai multe sisteme informatice pe care suspectul stocase imaginile cu minori.

“La data de 10 februarie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, cu sprijinul celor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanţa, au efectuat două percheziţii domiciliare, în judeţul Constanţa, la locuinţele unui bărbat, de 55 de ani, bănuit de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi racolarea minorilor în scopuri sexuale.

Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2019, cel în cauză ar fi racolat, prin intermediul internetului, utilizând conturi create sub o altă identitate, pe diferite reţele de socializare, minori. I-ar fi determinat să săvârşească, online, gesturi şi acte de natură sexuală, precum şi să se înregistreze în ipostaze sexuale explicite.

În urma percheziţiilor, polițiștii au ridicat sisteme informatice în care erau stocate materiale pornografice cu minori (2 telefoane mobile, un aparat de fotografiat şi un reportofon).

În aceeași zi, bărbatul a fost condus la sediul DIICOT – ST Târgu Mureş, pentru audieri, faţă de acesta fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. În cursul zilei de 11 februarie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş a dispus arestarea preventivă a celui în cauză pentru 30 de zile”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *