Elev BĂTUT la şcoală. Doi colegi l-au lovit cu pumnii şi picioarele, în timp ce în clasă se afla şi un profesor

Un elev de clasa a XII-a a fost bătut cu pumnii şi picioarele de către doi colegi de clasă, în timp ce în sala se afla şi un profesor. Incidentul grav s-a petrecut la Colegiul Tehnic nr. 2 din Târgu Jiu. Conducerea şcolii, dar şi poliţiştii fac acum anchetă.

Scandalul s-a produs în pauza dintre ore, la miezul zilei, imediat după ce a sunat clopoţelul. La întreaga scenă a asistat şi profesorul care susţinuse ora şi care nu apucase să plece din clasă, potrivit pandurul.ro.

Poliţiştii gorjeni au deschis în acest caz un dosar penal şi fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut faptele. „A fost o agresiune între colegi. Doi elevi au lovit un coleg în timpul pauzei dintre cursuri, în sala de clasă. A fost vorba de un conflict spontan. În acest caz, a fost întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Conducerea şcolii a decis convocarea unui consiliu profesoral pentru a decide cum vor fi sancţionaţi agresorii.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *