Florentin Pandele, noi detalii despre starea de sănătate a Gabrielei Firea: „Stăm și ne rugăm…”

Cum se simte Gabriela Firea, după ce a mers în Londra pentru o consultație.

La mai bine de două luni după ce a anunțat că a suferit o operație complicată, iar medicii i-au găsit o sârmă la colon, Gabriela Firea are din nou probleme și a plecat în Marea Britanie pentru a primi un răspuns.

Primarul Capitalei a mers la Londra, pentru a afla de la medicii de acolo mai multe detalii despre starea de sănătate. Specialiștii de acolo au fost de părere că Firea mai are nevoie de o intervenție chirurgicală, pe care aceasta o va efectua în țara noastră.

„Gabriela nu voia să se opereze în altă țară. Consultația de acolo a fost 500 de lire, aproximativ 2500 de lei. Gabi a luat hotărârea de a se opera în țară, aceasta urmând să fie operația finală.

Ea are încredere în medicii în țară. În România sunt medici foarte buni. În Londra medicii i-au cerut să facă o nouă radiografie. Colonul său s-a micșorat, se poate face reconstrucția. La sfârșitul lunii va face, astfel, o nouă intervenție pentru reconstrucția colonului”, a explicat Pandele.

Florentin Pandele: „Am tot felul de bănuieli”

În ceea ce privește starea de sănătate a Gabrielei Firea, acesta a continuat să ofere detalii:

„A început să mănânce. Mai bine de 4 luni nu a mâncat decât foarte puțin. Stăm și ne rugăm ca această ultimă intervenție chirurgicală să îi redea sănătatea”.

Întrebat cum de s-a ajuns la situația de a-i fi descoperită o sârmă de 3 cm în corp, soțul Gabrielei Firea a susținut că nici medicii străini nu au găsit o explicație.

Nu s-a găsit explicația, au fost tot felul de bănuieli, dar nu vreau să le spun în spațiul public, că se va zice după că am foarte multă imaginație. Nu vreau să vorbesc despre atacuri energetice”, a mai adăugat acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *