Gripa face tot mai multe victime în România! Bilanțul a ajuns la 14 morți

Un număr de 14 persoane au murit, până în prezent, din cauza gripei, informează vineri Ministerul Sănătăţii.

Știrea inițială

O femeie de 81 de ani din municipiul Arad a murit, în noaptea de joi spre vineri, în spital, în urma complicaţiilor provocate de gripă, medicii afirmând că pacienta nu era vaccinată şi s-a tratat iniţial la domiciliu.

Acesta este al patrulea deces cauzat de gripă în judeţul Arad, iar numărul pacienţilor confirmaţi ca fiind afectaţi de virusul gripal a ajuns la 12.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Daniela Cârnaţu, a declarat pentru AGERPRES că pacienta a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean Arad cu complicaţii, fiind internată la Terapie Intensivă.

“Pacienta nu era vaccinată şi nu s-a prezentat la medic după primele simptome, alegând să se trateze la domiciliu”, a precizat sursa citată.

Potrivit DSP, este al patrulea deces cauzat de gripă în judeţ, de la începutul sezonului, fiind vorba de un bărbat de 33 de ani, altul de 40 de ani, unul de 82 de ani şi femeia de 81 de ani, toţi fiind nevaccinaţi.

Până vineri, în judeţ fuseseră confirmate, prin analize, 12 îmbolnăviri de gripă, dar şi numărul virozelor şi pneumoniilor se menţine peste media anilor trecuţi, pentru această perioadă a anului. Astfel, în ultima săptămână, medicii arădeni au înregistrat 1.300 de viroze, cu 57 de internări şi 456 de pneumonii, cu 72 de internări.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *