HAOS în SUA! Proteste violente împotriva Poliției: manifestanții au aruncat cu cocktail-uri molotov spre forțele de ordine

Mai multe zeci de persoane au fost arestate sâmbătă seara în Portland, unde sute de manifestanţi au marcat cea de-a 100-a noapte de mobilizare împotriva discriminărilor rasiale şi a brutalităţilor poliţiei, încercând să se îndrepte spre o secţie de poliţie din oraş, relatează AFP. Dar imediat ce s-a format coloana de manifestanţi, la începutul serii, au fost aruncate cocktail-uri molotov spre poliţiştii care au înconjurat zona, declanşând o stare de haos.

Poliţia a considerat imediat că această adunare declarată ”neautorizată” a devenit ”o revoltă” şi a ripostat cu grenade lacrimogene şi detonante precum şi cu muniţii ”neletale” în încercarea de a dispersa mulţimea, relatează Agerpres.

”A fost cea de-a 100-a zi a protestelor Black Lives Matter din Portland de la asasinarea lui George Floyd şi au vrut să ne împiedice să manifestăm”, a spus Kay, o protestatară în vârstă de 20 de ani.

”Dar este dreptul nostru constituţional să fim aici şi să ne exprimăm”, a spus ea indignată.

Ca în fiecare seară sau aproape de la sfârşitul lunii mai, zeci de militanţi antirasişti şi antifascişti, purtând căşti şi echipaţi cu măşti de gaz sau chiar scuturi artizanale, s-au regrupat pentru a reveni să-i insulte şi să-i provoace pe poliţişti, simbolizând pentru ei oprimarea unei Americi în care discriminările rasiale sunt instituţionalizate.

Situaţia s-a transformat dramatic pe 29 august când Aaron Danielson, în vârstă de 39 de ani, un susţinător al unui grup naţionalist numit Patriot Prayer, a fost împuşcat mortal în Portland, pe marginea unei manifestaţii.

În oraşul Portland, în nord-vestul Statelor Unite, manifestanţii protestează fără încetare împotriva brutalităţii poliţiei de la moartea lui afro-americanului George Floyd sub genunchiul unui poliţist alb, la Minneapolis, la sfârşitul lunii mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *