Intr-un penitenciar de maximă siguranță din România. Un deținut a fost ucis de colegul de celulă, chiar în ziua de Crăciun

Un deținut din Penitenciarul Giurgiu a murit, în prima zi de Crăciun, după ce a avut o încăierare cu un coleg de celulă, ambii închiși în regim de maximă siguranță. Bărbatul a murit în baie, în urma unei lovituri, iar agresorul se află la spital, urmând a fi efectuate cercetări cerute de ANP.

Miercuri, în jurul orelor 05.30, la nivelul Penitenciarului Giurgiu, doi deținuți închiși în regim de maximă siguranță au avut o altercație spontană, iar unul a murit.

„Persoanele implicate în incident se aflau cazate în aceeași cameră de deținere, conflictul spontan și decesul deținutului survenind în grupul sanitar al camerei, urmare aplicării unei lovituri. Personalul unității a solicitat, de îndată, sprijinul unui echipaj SMURD, în ciuda eforturilor medicilor fiind declarat decesul. Deținutul prezumat agresor a fost transportat la o unitate spitalicească, în vederea efectuării unui control medical”, informează Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Poliția Giurgiu, judecătorul de supraveghere a privării de libertate și familia persoanei decedate au fost informate. De asemenea, în penitenciar a fost deschis un dosar de incident, urmând a se efectua cercetări pe linie disciplinară față de deținutul implicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *