Opt persoane reținute după perchezițiile desfășurate la Direcția de Urbanism a Primăriei Capitalei. Au fost ridicate documente, telefoane și mai multe sume de bani

În urma perchezițiilor la Primăria Capitalei, polițiștii au identificat și ridicat documente de interes în cauză, iar 8 persoane au fost reținute, anunță Poliția Capitalei, miercuri seară.

Același comunicat spune că au fost ridicate telefoane mobile, medii de stocare precum și peste 52.000 de euro, 4.300 de dolari și 48.000 de lei.

Toate persoanele reținute urmează a fi prezentate magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de DGPMB – Serviciul Investigații Criminale din Poliția Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Amintim, polițiștii au făcut miercuri dimineața percheziții la Primăria Capitalei, într-un dosar care vizează mai multe persoane suspectate de mai multe infracțiuni în domeniul autorizării construcțiilor.

Conform Poliției Capitalei, miercuri dimineața polițiștii au făcut 11 percheziții în București și județul Ilfov și pun în aplicare mandate de aducere emise pe numele mai multor persoane.

Activitățile au loc „într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de executare fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, conform Legii nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, fals material în înscrisuri oficiale, favorizarea făptuitorului, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, uz de fals, fals intelectual, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals intelectual, instigare la sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri”.

Toate audierile în acest caz se vor desfășura la sediul Serviciului Investigații Criminale al Poliției Sectorului 1.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, perchezițiile vizează Direcția Generală de urbanism și amenajarea teritoriului și Serviciul de autorizări din Primăria Generală a Capitalei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *