Parchetul General a deschis DOSAR privind modul în care INML a analizat oasele găsite la Caracal

Parchetul General anunță că procurorii au deschis, în urma unei sesizări, un dosar penal in rem privind modul în care specialiștii INML au efectuat analiza ADN în cazul Alexandrei Măceșanu, iar în cauză sunt cercetate infracțiunile de infracțiunile de favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu, conform Mediafax.

„Vă comunicăm faptul că, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică, se află în lucru un dosar penal format ca urmare a unei sesizări privind nereguli în modul de întocmire a analizei ADN de către specialiștii din cadrul Institutului Național de Medicină Legală, ca urmare a expertizei dispuse privind dispariția minorei Alexandra Măceșanu”, au precizat reprezentanții Parchetului General.

Urmărirea penală a fost începută in rem pentru infracțiunile de favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu, mai arată sursa citată.

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, a anunțat încă de la finele lunii august, după discuţia cu procurorul general, că va fi deschis dosar penal in rem, la PÎCCJ, pentru a fi efectuate verificări la INML privind modul în care instituţia a analizat oasele găsite la Caracal.

Tot în acea perioadă a fost finalizat și raportul Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii privind INML. Verificările au fost dispuse de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, după ce Alexandru Cumpănaşu a depus o solicitare în acest sens. Potrivit raportului, INML a respectat procedurile în analizarea probelor găsite în casa lui Gheorghe Dincă.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *