Primele audieri în cazul femeii care şi-a falsificat diploma şi a lucrat ca medic ginecolog: Este o escroacă

Roxana Al Momani, medic al Spitalului Judeţean Ilfov, a fost audiată, vineri, la Secţia 9 de Poliţie din Capitală, aceasta declarând că Raluca Bârsan, voluntara cu diplomă falsă, este o escroacă şi că aceasta intra mai des în sala de operaţie cu fosta sa şefă, Roxana Dragu.

“Când faci timp de 10 ani acelaşi lucru, e posibil să ai un comportament profesional. Menţinea de nişte pense, făcea nişte câmpuri, făcea nişte pansamente, cel puţin cât a intrat cu mine în sala de operaţii. Nu pot să spun ceva ce nu am văzut, eu nu am asistat împreună cu doamna doctor Dragu la nicio operaţie împreună cu dânsa. Nu mi-a trezit nicio suspiciune pentru simplul fapt că am văzut-o acolo şi orice medic care este angajat la o instituţie de stat sau privată ar fi trebuit să aibă hârtii pentru că noi nu putem profesa fără niciun act”, a declarat, vineri, Roxana Al Momani, medic al Spitalului Judeţean Ilfov, la ieşirea de la Secţia 9 Poliţie.

Întrebat cine crede că este vinovat pentru această situaţie, medicul, care a lucrat alături de Raluca Bârsan timp de 10 ani, a precizat că responsabilă este instituţia care a angajat-o, adică unitatea spitalicească.

“Eu nu aş fi putut să profesez dacă nu aduceam de la Colegiul Medicilor un aviz valabil. Am înţeles că ea nu avea nici măcar un aviz valabil de ani de zile. (…) Nu pot să spun că era protejata vreunui medic. Pot să afirm că intra în sală mai mult cu doamna doctor Dragu ( fosta şefă a secţiei de Ginecologie din spital, Roxana Dragu -n.r.) decât cu alţi medici, dar nu pot să spun că era protejata doamnei doctor. Cu mine nu s-a întâmplat acest lucru. Când intra cu mine în sală, menţinea pensele să-mi creeze un câmp vizual asupra intervenţiei pe care urma să o efectuez, la sfârşit împreună făceam şi pansamentele, vedeam timpii operatori, era singurul lucru pe care-l făcea cu mine în sala de operaţii”, a mai declarat Roxana Al Momani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *