Procesul lui Dragnea se amana pana pe 20 mai, asa cum a vrut el

Liviu Dragnea a sosit luni la ICCJ, fiind aşteptat de zeci de persoane, susţinători, dar şi contestatari, precum şi mai multe echipaje de jandarmi.

Unul dintre apărătorii din dosar, Toni Neacşu, a declarat, luni, la sosirea la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că este puţin probabil ca instanţa de judecată să se pronunţe înainte de soluţia CCR privind completurile de trei judecători.

Toni Neacşu susţine că dacă se dă o soluţie în dosar înainte ca CCR să se pronunţe, decizia Curţii Constituţionale nu va mai putea influenţa în niciun fel decizia instanţei deja definitivă Un nou termen în procesul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman are loc luni, când Liviu Dragnea, condamnat în primă instanţă la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, ar urma să fie audiat din nou. El trebuia să se prezinte la termenul din 18 martie, însă era internat în spital.

Trei persoane implicate în incidentele de la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au fost conduse la secţia de poliţie în vederea identificării şi luării măsurilor legale pentru nerespectarea măsurilor de ordine dispuse, a transmis, luni, Jandarmeria Bucureşti. În faţa instanţei sunt în continuare zeci de persoane, unele susţinându-l pe liderul PSD, altele contestându-l.

Jandarmeria Bucureşti a transmis, luni, după incidentele de la sediul ICCJ că trei persoane au fost conduse la secţia de poliţie, în vederea identificării şi luării măsurilor legale pentru nerespectarea măsurilor de ordine dispuse.

 

U”Sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie face parte din categoria obiectivelor de importanţă deosebită pentru activitatea statului, a cărui pază este asiguratăpermanent cu jandarmi, conform Hotărârii de Guvern nr. 1486 din 2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi. S-au luat măsuri de ordine şi siguranţă publică şi în zona exterioară a obiectivului, având în vedere prezenţa a două grupuri de persoane”, a transmi, luni, Jandarmeria Bucureşti.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *