Remus Rădoi ‘Codiță’, celebrul interlop din cazul Caracal, a fost reținut de polițiști

Remus Rădoi, cunoscut drept Codiță, interlopul la care Poliția a apelat pentru a ajuta în deslușirea crimelor din cazul Caracal, a fost reținut. Afaceristul a fost depistat de oamenii legii pentru a doua oară în această lună conducând autoturismul, deși avea permisul suspendat.

Remus Rădoi zis Codiță, unul dintre oamenii de afaceri cu legături în politică din Caracal, a povestit, pentru Ziarul de Craiova, că a ajuns să fie contactat de Poliție în ziua în care Alexandra a sunat la 112 în vederea identificării unui autoturism. La acel moment, povestește afaceristul, nu a făcut altceva decât să găsească, prin intermediul patrulelor pe care le avea în oraș, mașini care corespundeau cu caracteristicile indicate de comisarul Alexe, adjunctul IPJ la acea vreme.

Codiță a mai vorbit despre legăturile pe care le au șefii Poliției Caracal cu membrii clanului adversar Oacă, unde erau duse fete, fiind obligate să se prostitueze. Interlopul a precizat că victimele stăteau la masă cu polițiștii și oamenii acuzați de omor, lăsând să se înțeleagă că șeful Poliției Caracal deservea intereselor clanului interlopilor lui Oacă.

Remus Rădoi  fost reținut pentru 24 de ore de polițiști. Bărbatul a fost depistat în trafic de către un echipaj de poliție din Caracal care verifica modul de respectare a restricțiilor de circulație prevăzute în ordonanțele militare. În cursul zilei urmează să fie prezentat unității de parchet competente cu propuneri legale, informează reprezentanții IPJ Olt.

„În urma activităţilor desfăşurate în teren, poliţiştii rutieri au depistat la intersecţia dintre Calea Bucureşti cu strada Răsăritului, din municipiul Caracal, un bărbat, de 42 de ani, din comuna Redea, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism având dreptul de a conduce suspendat.

În urma cu 10 zile, poliţiştii Serviciului Rutier Olt au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, întrucât aceeaşi persoană a fost depistată conducând un autoturism pe raza comunei Slătioara, având permisul de conducere reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce”, au precizat autoritățile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *