România a preluat, marți, pe 1 ianuarie, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene

 

Procesul de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, negocierea bugetului Uniunii pentru perioada 2021-2027, alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019 se vor derula în timpul preşedinţiei române, informează News.ro.

Cu acest prilej, România îşi propune să promoveze pe parcursul mandatului său o viziune pragmatică, axată pe principiul coeziunii europene pe toate palierele: politic, economic, social. Acţionând sub motto-ul „Coeziunea, o valoare comună europeană”, Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene se va concentra pe identificarea de soluţii care să reflecte deopotrivă interesele statelor membre şi viziunea instituţiilor europene, răspunzând astfel idealului unei Europe solidare, unite şi puternice, precizează MAE.

Priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene sunt fundamentate pe imperativul coeziunii, declinat în cei patru piloni principali de acţiune: (1) Europa convergenţei: creştere, coeziune, competitivitate, conectivitate; (2) Europa siguranţei; (3) Europa, actor global; (4) Europa valorilor comune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *