Tăriceanu, prima declarație la Parchet: “Nu am emoții. Procurorii fac o confuzie”

Călin Popescu Tăriceanu a spus, miercuri, la ieșirea din Parchetul General, după ce i s-a adus la cunoștință că este suspect în dosarul ce vizează incompatibilitate senatorului Cristian Marciu, că nu are nicio emoție în legătură cu această anchetă, precizând că procurorii au făcut confuzii. 

“Obiectul dosarului este legat de situația incompatibilitate a unui membru al Senatului și sigur că procuroprii fac o confuzie. Ei consideră că președintele Senatului este șeful Senatului. Președintele Senatului nu are decât un singur vot și trebuie să respecte anumite etape procedurale, care presupun în mod obligatoriu desemnarea de către Biroul Permanent a Comisiei Juridice, pentru analiză dosarului, Comisia Juridică trebuie să facă un raport pe care ulterior trebuie să îl supună votului plenului Senatului.

Deciziile de incompatibilitate care se pun în practică, se pun cu votul majorității membrilor Senatului, nu la discreția președintelui, trebuie să înțelegeți. Astăzi (miercuri – n.red.) nu am dat nicio declarație, am cerut dosarul pentru studiu și după ce voi studia dosarul vă voi putea spune mai multe. Nu am nicio emoție pentru că aici cred că sunt anumite confuzii pe care le face procuratura în legătură cu funcționarea Senatului și cu atribuțiile președintelui”, a spus Tăriceanu, la ieșirea din PG, potrivit Mediafax.

Parchetul General efectuează o anchetă cu privire la fapte de abuz în serviciu şi uzurpare a unor calităţi oficiale. Ancheta vizează modul în care Cristian Marciu, senator PSD de Giurgiu, a fost menţinut în funcţie cu toate că, în anul 2015 magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au declarat, definitiv, incompatibil după ce a avut afaceri cu instituţii ale statului.

Tăriceanu este implicat în acest dosar deoarece, în calitate de preşedinte al Senatului, nu ar fi dat curs, în 2017, solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate de a-l elibera din funcţie de Marciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *