Unul dintre muncitorii sechestrați într-un apartament din Onești a murit! Bărbatul care i-a luat ostatici l-a înjunghiat de mai multe ori

Un bărbat de 68 de ani din Oneşti a sechestrat, luni, într-o locuinţă, doi bărbaţi care efectuau lucrări la un imobil. Poliţiştii au intrat peste răpitor care apucase să rănească cu cuţitul pe unul dintre muncitori. Din păcate, din cauza rănilor, muncitorul în vârstă de 36 de ani a murit la spital.

Pentru că nu a vrut să se supună ordinelor poliţiştilor, răpitorul a fost împuşcat în picioare. Celălat muncitor rănit este la spital.

Agresorul şi-a piredut apartamentul prin sentinţa judecătorească. Chiar el a sunat la poliţie să anunţe că i-a  sechestrat pe cei doi muncitori şi îi va ucide.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul în vârstă de 68 ani, din Onești, a reținut, împotriva voinței lor, într-un imobil din localitate, doi bărbați, care efectuau lucrări de reparații la un imobil ce i-a aparținut acestuia în trecut.

Supărat că a pierdut apartamentul, bărbatul şi-a făcut un obicei din a merge la imobil de mai multe ori pe zi. Face asta de mai bine de 11 ani.

Astăzi, el a găsit în imobil doi muncitori de la o firmă şi i-a sechestrat în apartament ameninţăndu-i cu un cuţit.

Poliţia a trimis un negociator

La fața locului, s-au deplasat echipe de polițiști, inclusiv un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, pentru luarea măsurilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *