News

Accident feroviar grav în Galaţi. O persoană a murit, alte trei sunt rănite, după ce o locomotivă a lovit un vagon de călători

Un accident feroviar a avut loc, sâmbătă seară, în Gara CFR Galaţi, patru persoane fiind rănite, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

Conform sursei citate, o locomotivă care făcea manevre a lovit un vagon de călători care era staţionat în gară, dar în care se aflau călători.

În urma impactului, patru persoane au fost rănite, una dintre ele fiind în stop cardio-respirator, iar o alta încarcerată.

„La data de 25 martie 2023, în jurul orei 19,19, la Gara CFR Galaţi a avut loc un accident feroviar, după ce la o locomotivă s-ar fi defectat sistemul de frânare şi a lovit un vagon de călători, la trenul care se forma cu destinaţia Galaţi – Buzău.

Sunt 4 persoane rănite, dintre acestea doi călători, o femeie care a intrat în stop cardio-respirator şi un bărbat care a rămas încarcerat, precum şi şeful de tren şi mecanicul locomotivei. Intervin cei de la ISU Galaţi şi poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi”, transmise Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, arată Agerpres.

O locomotivă care făcea manevre a lovit un vagon cu călători

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, solicită verificări şi măsuri rapide din partea CFR Călători, în urma accidentului produs în această seară în Gara Galaţi.

„Am cerut celor de la CFR Călători să acorde sprijin echipajelor ISU care intervin şi acordă celor răniţi. În plus, am solicitat companiei să comunice rapid informaţiile relevante opiniei publice. Urmează o anchetă privind acest accident feroviar. I-am cerut directorului general al CFR Călători să prezinte urgent explicaţii şi să vină cu soluţii pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, potrivit uui comunicat al ministerului .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *