News

Șofer băut și drogat a lovit doi pietoni aflați pe trotuar, după care a acroșat cinci mașini parcate, lângă București. Una dintre victime a murit

Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă, 2 septembrie, în localitatea Popești-Leordeni, județul Ilfov.

Un șofer a pierdut controlul direcției și a lovit 2 pietoni aflați pe trotuar, după care a acroșat 5 autovehicule parcate, potrivit unor surse.

S-a întâmplat pe strada Unirii.

În urma impactului au rezultat 3 victime: șoferul și cei doi pietoni, unul dintre aceștia fiind transportat la spital în stare gravă. Ulterior, a fost declarat decesul.

În urma testării cu etilotestul, a rezultat o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Nu era doar băut, ci și drogat. Șoferul a fost testat și cu aparatul drugtest, de unde a rezultat că a condus și sub influența substanțelor psiho-active.

Polițiștii au întocmit dosar penal.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *