News

Sfântul Dumitru Izvorâtorul de mir – superstiții și tradiții: ce nu se face pe 26 octombrie

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creştin ortodox în data de 26 octombrie. Sfântul Dumitru a trăit la Tesalonic (Salonic, în Grecia de azi), în vremea împăraților Dioclețian și Maximian. A fost ucis în ziua de 26 octombrie, pentru că a mărturisit credinţa creştină şi nu a vrut să se închine la zei.

Sfântul Dimitrie era admirat de toți, nu doar pentru noblețea și frumusețea lui exterioară, ci și pentru virtuțile sale, pentru înțelepciunea și bunătatea sa. Sărbătorit pe 26 octombrie, Sfântul Dumitru este considerat un ocrotitor al oamenilor, al armatei și al orașului Salonic.

Sfântul Dimitrie – protectorul iernii pastorale, este considerat și patronul păstorilor. Există credința că pe 26 octombrie, de ziua Sfântului Dumitru, căldura întră în pământ și gerul începe să îşi arate colții.

Sfântul Dumitru s-a născut în Tesalonic, tatăl său era guvernator al Tesalonicului, fiind creştin în ascuns. Când copilul a ajuns la vârsta la care să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, părinţii săi l-au dus în casa lor de rugăciune, o cămăruţă din palat, ascunsă şi, arătându-i sfintele icoane, i-au arătat icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, şi icoana Născătoarei de Dumnezeu. Aici, chemând în taină un preot şi pe câţiva creştini, prieteni ai lor, au botezat pe fiul lor în numele Preasfintei Treimi.

Sfântului Dimitrie i s-a poruncit să curețe de creștini tot Tesalonicul

După moartea tatălui său, Sfântul Dimitrie a fost chemat de împăratul Maximian (286-305) şi numit în locul acestuia, încredinţându-i-se Tesalonicul, cu porunca de a-l curăţa de creştini.

Nu numai că Sfântul Dimitrie a încălcat acest ordin, dar odată întors în cetate a început să propovăduiască Evanghelia.

În scurt timp, i s-a făcut cunoscut împăratului că Dimitrie este creştin şi că pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l acesta, s-a mâniat şi a dorit să meargă în cetatea Tesalonicului să vadă cu ochii săi.

Întorcându-se biruitor după o luptă în părţile de răsărit ale imperiului, Maximian a ajuns şi la Tesalonic. Aici l-a chemat în faţa sa pe guvernatorul cetăţii, Sfântul Dimitrie, care, stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că este creştin.

A fost închis, iar în ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie au intrat ostaşii în temniţa în care Sfântul Dimitrie fusese aruncat şi, găsindu-l stând la rugăciune, l-au împuns cu suliţele.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creştin ortodox în data de 26 octombrie. Sfântul Dumitru a trăit la Tesalonic (Salonic, în Grecia de azi), în vremea împăraților Dioclețian și Maximian. A fost ucis în ziua de 26 octombrie, pentru că a mărturisit credinţa creştină şi nu a vrut să se închine la zei.

Sfântul Dimitrie era admirat de toți, nu doar pentru noblețea și frumusețea lui exterioară, ci și pentru virtuțile sale, pentru înțelepciunea și bunătatea sa. Sărbătorit pe 26 octombrie, Sfântul Dumitru este considerat un ocrotitor al oamenilor, al armatei și al orașului Salonic.

Sfântul Dimitrie – protectorul iernii pastorale, este considerat și patronul păstorilor. Există credința că pe 26 octombrie, de ziua Sfântului Dumitru, căldura întră în pământ și gerul începe să îşi arate colții.

Sfântului Dimitrie i s-a poruncit să curețe de creștini tot Tesalonicul

După moartea tatălui său, Sfântul Dimitrie a fost chemat de împăratul Maximian (286-305) şi numit în locul acestuia, încredinţându-i-se Tesalonicul, cu porunca de a-l curăţa de creştini.

Nu numai că Sfântul Dimitrie a încălcat acest ordin, dar odată întors în cetate a început să propovăduiască Evanghelia.

Întorcându-se biruitor după o luptă în părţile de răsărit ale imperiului, Maximian a ajuns şi la Tesalonic. Aici l-a chemat în faţa sa pe guvernatorul cetăţii, Sfântul Dimitrie, care, stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că este creştin.

A fost închis, iar în ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie au intrat ostaşii în temniţa în care Sfântul Dimitrie fusese aruncat şi, găsindu-l stând la rugăciune, l-au împuns cu suliţele.

Biserică zidită peste mormântul Sfântului Dimitrie. De ce i se spune și zvorâtorul de Mir

Creştinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic şi l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuţă în care se săvârşeau multe minuni.

În această bisericuţă a intrat prefectul Iliricului, Leontie, şi, în timp ce se ruga, s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme.

Pentru acest fapt, Leontie a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Mucenic Dimitrie şi a zidit o biserică mai mare şi mai frumoasă în locul celei dintâi.

Când s-a săpat temelia pentru această construcţie, au fost găsite moaştele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor, în aşa fel încât toată cetatea a fost umplută de mireasmă. De aceea, i se mai spune Sfântului Mucenic Dimitrie şi Izvorâtorul de Mir.

Biserica Sfântul Dimitrie, inclusă în lista monumentelor din patrimoniul UNESCO

Edificiul paleocreştin original există şi astăzi şi face parte din site-ul Monumentelor Paleocreştine şi Bizantine din Tesalonic, aflându-se pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO, din anul 1988.

Biserica Sfântul Dimitrie din Tesalonic adăposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care este şi ocrotitorul oraşului. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”).

Sfântul Dumitru: Tradiții și superstiții

Se spune că ar fi bine ca în noaptea de Sfântul Dumitru să te culci înainte de 12.00, pentru că  atunci vei fi norocos și energic în următorul an. Dacă te culci după 12.00  noaptea, vei fi mahmur tot anul.

Se mai spune că în ziua de Sfântul Dumitru femeile nu au voie să se machieze, coafeze sau să facă “parada modei”, în caz contrar acestea vor avea un dificil în casă şi în relaţia cu soţul.

O altă superstiție ce trebuie respectată de ziua Sfântului Dumitru spune că ar fi bine să nu speli haine şi nici să gătești mâncare la cuptor.

Sfântul Dumitru: Obiceiuri străvechi în ajunul sărbătorii de Sfântul Dumitru

Focurile vii – un obicei deosebit care are legătură cu sărbătoarea Sfântului Dumitru. În noaptea de 25 octombrie se ține „Focul lui Samedru”. Oamenii obișnuiesc să aprindă focuri în curți sau pe dealuri. Persoanele care sar peste flăcari vor fi sănătoşi întregul an şi feriți de necazuri, nenorociri şi boli.

Din timpuri străvechi, rolul focului este de a alunga atât fiarele, având şi puteri roditoare. După ce este stins focul, oamenii ar trebui să arunce în gradină cenușa și cărbunii.

De ziua Sfântului Dumitru gerul începe să-ți arate colții

Sfântul Dimitrie este protectorul iernii pastorale. În funcție de hărnicia oamenilor, acesta le va da o iarnă blândă sau una năprasnică.

Sfântul Dumitru a trăit la Tesalonic (Salonic, în Grecia de azi) în vremea împăraților Dioclețian și Maximian (284-305).

Provenea din una din cele mai nobile familii din Macedonia și era admirat de toți, nu doar pentru noblețea și frumusețea lui exterioară, ci și pentru virtuțile sale, pentru înțelepciunea și bunătatea sa.

În tradiția populară, Sfântul Dumitru usucă toate plante și dezfrunzeşte codrul, fiind cel care descuie iarna.

De asemenea, există credința că pe 26 octombrie, căldura întră în pământ și gerul începe să îşi arate colții.

Sfântul Dumitru, patronul păstorilor. Păstorii vor afla cum va fi iarna

Sfântul Dumitru este considerat și patronul păstorilor, ziua de 26 octombrie fiind ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceștia își așează cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarnă va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarnă va fi aspră.

Alţii spun că dacă dimineața se va trezi întâi o oaie albă și va pleca spre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord, iarna va fi ușoară.

Nume de bărbați derivate din Dumitru: Dumitru, Dimitri, Mitica, Dimitrie, Dumitrache, Mitru, Mitrea, Mitache, Dimitrica, Mitu, Dima.

Nume de femei care sunt sărbătorite: Dumitrica, Dumitra, Demetra, Dumitriță, Demetra, Dumitrana, Mită, Dumitrița, Mimi.

surse: agerpres.ro, crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *