Marcel Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru
România a intrat parţial în Schengen. Prima cursă aeriană fără controlul la frontieră în București a fost din Austria, ţara care încă se opune să intrăm în spaţiul UE şi cu frontierele terestre.
Beneficiile sunt evidente atât pentru cetățenii români care pot călători mai ușor, cât și pentru economia națională, prin deschiderea unor noi oportunități în acest spațiu de liberă circulație.
Este o victorie a României și a tuturor celor care au crezut în acest proiect de țară. Avem un plan guvernamental clar și ferm asumat pentru aderarea completă la Spațiul Schengen până la sfârșitul anului.
Am convingerea că prin seriozitate și stabilitate vom realiza acest obiectiv, așa cum am reușit alte două proiecte majore – aderarea la NATO și la Uniunea Europeană – și cum ne pregătim pentru a face parte din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică”, scrie Marcel Ciolacu.
După mai bine de un deceniu de când a întrunit toate condițiile tehnice, România a intrat cu granițele aeriene și maritime în spațiul Schengen. De la miezul nopții, călătoriile cu avionul între statele membre ale spațiului de liberă circulație sunt mai rapide, fără controlul documentelor. La fel și transportul de marfă aerian sau maritim. Asta înseamnă cam o treime din totalul mărfurilor care tranzitează România.
În prima zi în care România face parte oficial din Schengen, momentan doar cu granițele aeriene și maritime, prima cursă care a aterizat pe Aeroportul Otopeni a venit de la Viena, care a pus piedică țării noastre să adere la spațiul de liberă trecere.
Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Aeroporturi Valentin Iordache a declarat duminică, după ce România a intrat în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, că prima cursă integral operată fără control de frontieră din spaţiul Schengen este cea a companiei Austrian Airlines de la Viena, transmite News.ro.
„Primii pasageri care au intrat fără control de frontieră în această seară sunt o parte din pasagerii unei curse Lufthansa de la Frankfurt. Au fost 92 de pasageri. Circa 20 dintre aceştia nu au mai trecut prin controlul de frontieră, pentru că s-a făcut ora 0:00. Prima cursă integral operată fără control de frontieră din spaţiul Schengen este, uşor ironic, cursa Austrian Airlines de la Viena”, a declarat iordache.
Românii care călătoresc în statele din spaţiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontiere aeriene şi maritime începând de duminică. Concret,aceştia nu se vor mai opri la punctele de control ale Poliţiei de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, urmând să meargă direct către porţile de îmbarcare.
Se vor face, însă, controale în baza unei analize de risc, dacă sunt persoane suspecte, persoane care sunt date în urmărire, sub control judiciar, poliţiştii urmând să aibă în dotare dispozitive mobile de control cu care vor putea face verificări.în bazele de date operative.

