News

Explozie pe șantierul Magistralei 6 de metrou. Un muncitor a ajuns la spital

Duminică dimineață a avut loc o explozie în șantierul Magistralei 6 de metrou, spre Otopeni, în stația Băneasa, potrivit Mediafax. Din primele informații, se pare că un utilaj sub presiune, cel mai probabil hidraulic, a explodat, și a rănit un bărbat de 26 de ani. Muncitorul, de naționalitate turcă, a fost transportat la Spitalul Elias, fiind conștient.

Inițial, muncitorul a fost evaluat la fața locului, potrivit reprezentanților ISU București. Lucrările la magistrala 6 a metroului din Bucuresti (M6), pe sectiunea 1 Mai – Tokyo, sunt executate de Asocierea de constructori Alsim Alarko – Makyol, din Turcia. UPDATE – Precizările Poliției Capitalei: Astăzi, 6 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Brigada de Poliție pentru Transportul Public au fost sesizați cu privire la faptul că la o magistrală de metrou, la care se execută lucrări, din Sectorul 1, ar fi avut loc o explozie. La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul structurii de poliție care au procedat la asigurarea locului. De asemenea la fața locului s-au deplasat și echipaje de prim-ajutor, dar și echipaje de pompieri din cadrul ISU-BIF. În cauză, un bărbat, cetățean străin, a primit îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la spital, în stare stabilă, pentru îngrijiri medicale suplimentare. Din primele verificări a reieșit faptul că explozia s-ar fi produs la un utilaj sub presiune și a surprins bărbatul în cauză. Verificările sunt continuate de către polițiști din cadrul Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public pentru stabilirea situației de fapt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *