News

BREAKING Fratele mai mic al lui Emi Pian, Laurențiu Duduianu, a murit în condiții suspecte la numai 35 de ani, în Penitenciarul Jilava

Laurențiu Duduianu, fratele mai mic al lui Emi Pian, murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Penitenciarul Jilava. Bărbatul avea 35 de ani.

Laurențiu Duduianu, cunoscut în lumea interlopă sub numele de Ciprian Pian, era închis la Penitenciarul Jilava, unde executa o pedeapsă de 3 ani și 3 luni, după ce, la data de 4 august 2020, l-a bătut, împreună cu fratele lui Grațian, pe bărbatul care tocmai îl înjunghiase mortal pe Florin Mototolea, alias Emi Pian, fratele lor mai mare.

Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru News24agd, că deținutul ar fi început să acuze dureri în piept undeva în jurul orei 01:00. Șeful de tură ar fi anunțat asistenta de serviciu, care, la rândul ei, și-ar fi dat seama că starea de sănătate a lui Laurențiu Duduianu se agravează rapid.

În aceste condiții, ar fi fost anunțată conducerea, însă s-a fi decis, inițial, să fie dus la spital abia de dimineață. Totuși, șeful de tură ar fi anunțat la garaj, unde ar fi menționat că are nevoie urgentă de ambulanța instituției, deoarece devenise evident faptul că starea bărbatului se agravează rapid.

În aceste condiții, spun sursele citate, s-ar fi decis că Ciprian Pian are nevoie de escortă, deoarece este considerat un deținut periculos. Plus de asta, ar mai fi fost nevoie și de o percheziție, după care, abia în jurul orei 04:00, a fost urcat în ambulanță și dus la poartă pentru a fi transportat la un spital civil.

Declarat mort la poarta închisorii

La poartă, ofițerul de serviciu, care, conform fișei postului, trebuia să facă identificarea pacientului, a văzut că acesta este mort. Abia atunci, spun sursele Gândul, a fost chemată o ambulanță SMURD, însă personalul medical a constatat decesul, iar Ciprian Pian a fost dus direct la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, unde i se va face necropsia.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, însă, din primele informații, există suspiciuni legate de faptul că acesta ar fi făcut un atac de cord generat de consumul de droguri de mare risc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *