NewsPolitica

Cristian Popescu Piedone ar putea fi eliberat / Când va fi luată decizia de judecători

Cristian Popescu Piedone, fost primar al sectoarelor 4 şi 5, ar putea fi eliberat după ce a executat un an din condamnarea de patru ani cu executare primită în Dosarul Colectiv. 

Cristian Popescu Piedone ar putea fi eliberat. Judecătorii au amânat luna trecută pronunțarea deciziei pentru data de 17 mai 2023, în cazul recursului în casație formulat de Cristian Popescu Piedone și de ceilalți inculpați din Dosarul Colectiv.

Acum un an, mai exact pe 12 mai 2022, Cristian Popescu Piedone a aflat că a fost condamnat definitiv, la patru ani de închisoare, cu executare, în Dosarul Colectiv. La momentul respectiv, a declarat că va merge la închisoare și își va ispăși pedeapsa cu mare demnitate.

Cristian Popescu Piedone a introdus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cale extraordinară de atac împotriva condamnării de patru ani închisoare primită în Dosarul Colectiv. Acesta şi alţi condamnaţi în Dosarul Colectiv, pompierii George Matei şi Antonina Radu, Cristian Niţă (directorul firmei de artificii) şi Alin George Anastasescu (unul dintre patronii clubului) au depus în instanţă un recurs în casaţie, o cale extraordinară de atac în care se solicită rejudecarea cazului. Magistraţii au admis în principiu acest recurs în casaţie, însă nu au fost de acord cu suspendarea executării pedepsei.

Cristian Popescu Piedone a invocat, în cererea sa de recurs în casaţie, faptul că „a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”. pe 5 aprilie 2023, judecătorii au anunțat că amână pronunțarea deciziei pentru data de 17 mai 2023 în cazul recursului în casație formulat de Cristian Popescu Piedone și de ceilalți inculpați din Dosarul Colectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *