News

Autorul amenințărilor cu bombă trimise instituțiilor publice, un tânăr de 15 ani, a fost prins

Autorul amenințărilor cu bombă trimise prin e-mail unor instituții publice, inclusiv spitale, a fost prins. Este vorba de un tânăr de 15 ani, cetățean român, care va fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare în scop terorist.

La anchetă au participat și ofițeri SRI

„Urmare activităţilor investigative derulate de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi structurile subordonate, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, a fost identificată persoana care a conceput şi transmis, pe adresele de poştă electronică ale unor instituţii şi autorităţi publice, dar şi ale unor persoane juridice din România, mesaje de ameninţare cu privire la amplasarea unor dispozitive explozive. Făptuitorul este minor în vârstă de 15 ani, cetăţean român”, se arată într-un comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Reamintim că în urmă cu mai puțin de o săptămână Spitalul Universitar, Spitalul de Copii Marie Curie, Institutul de sănătate mintală, Spitalul de Oftalmologie sau Spitalul de Chirurgie Plastică și Arsuri, Institutul Marius Nasta și Spitalul Bagdasar Arseni au primit alerte cu bombă . În amenințare scria că mai multe spitale au bombe care vor exploda, iar multă lume va deceda. Nicio unitate medicală nu a fost evacuată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *