Timiş: Un mort şi un rănit grav, după ce o maşină şi o autoutilitară s-au ciocnit pe DN 6

Un bărbat a murit, iar altul a fost grav rănit într-un accident produs sâmbătă dimineața pe DN6, în județul Timiș, informează Mediafax.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că accidentul a avut loc pe DN 6 Timișoara-Lugoj, la kilometrul 545+810 metri, la ieșire din localitatea Remetea Mare, județul Timiș.

În accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism.

În urma impactului, șoferului autoturismului, un bărbat de 72 de ani, a murit, iar pasagerul din autoutilitară, un bărbat de 42 de ani, a fost grav rănit.

Traficul rutier în zonă se desfășoară alternativ, pe un sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *