News

Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, reținut pentru luare de mită

Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost reţinut sâmbătă dimineaţa de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi.

Acesta a fost adus în jurul orei 04:00 la audieri, după ce, în prealabil, procurorii anticorupţie au făcut percheziţii la locuinţa acestuia din comuna vasluiană Ştefan cel Mare.

Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie, când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract.

Banii ar fi fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.

Marcel Ciolacu convoacă de urgență Biroul Politic Național și propune excluderea lui Dumitru Buzatu.

„Voi convoca mâine de urgență Biroul Politic Național în format online și voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid. Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranța pentru faptele de corupție este ZERO! Iar cei care nu înțeleg acest lucru nu au ce căuta în PSD!”, a scris Marcel Ciolacu, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Dumitru Buzatu este vicepreședinte PSD, președinte al CJ Vaslui, fost deputat și unul dintre cei mai longevivi lideri județeni ai PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *