Scene şocante în Bucureşti. Un tânăr şi-a făcut cruce, apoi s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc

Au fost scene de groază în Bucureşti, acolo unde un tânăr a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc.

S-a întâmplat în sectorul 6 din Bucureşti, acolo unde locuia tânărul de numai 32 de ani.

Bărbatul era băut şi a recurs la gestul extrem după o ceartă cu iubita lui.

Culmea, acesta a mai avut o tentativă de sinucidere și în urmă cu doar câteva zile.

Vecinii bărbatului au sunat la 112, după ce acesta s-a urcat pe bloc. Negociatorii sosiți la fața locului nu au reușit însă să îl convingă pe tânăr să renunțe la gestul extrem.

Bărbatul intrase în patimă alcoolului. Deseori, vecinii din zonă îl vedeau plimbându-se în jurul blocului, în stare de ebrietate.

Zeci de persoane s-au strâns în fața blocului pentru a vedea ce se întâmplă, însă nimeni nu s-a așteptat ca bărbatul să își ducă amenințările la capăt.

În momentul în care s-a dat alerta, polițiștii au făcut un mic perimetru în jurul blocului. Practic toți trecătorii l-au văzut pe bărbatul în vârstă de 32 de ani în momentul în care el și-a făcut o cruce, iar ulterior s-a aruncat de la etajul 10 al acestui bloc.

Bărbatul nu se afla la prima tentativă. În urmă cu doar două săptămâni, el s-a urcat pe același bloc și a început să amenințe că se aruncă, însă după mai multe negocieri, el a hotărât să renunțe.

Polițiștii au deschis o anchetă și au adunat probe de la fața locului ore în şir.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *