O maşină s-a izbit de gardul Casei Albe, la Washington. Șoferul a murit
O mașină care se deplasa cu viteză mare a intrat în coliziune cu unul dintre grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe din Washington. Șoferul a decedat în urma impactului, însă incidentul de sâmbătă noapte nu a reprezentat o amenințare directă pentru securitate, au declarat serviciile secrete americane, citate de AFP, titrează Agerpres.
„Chiar înainte de ora 22:30, un vehicul care circula cu viteză mare s-a ciocnit de una din porţile perimetrului de securitate din jurul Casei Albe”, a declarat Secret Service pe contul său din reţeaua de socializare X.
Membrii serviciilor de securitate prezenţi la faţa locului au încercat imediat să-l salveze pe şofer, dar acesta „decedase deja”, potrivit aceleiaşi postări.


