Un incendiu puternic a cuprins mai multe case din București, noaptea trecută. Trei oameni au ajuns la spital
Mai multe locuințe din Sectorul 2 al Capitalei au fost afectate, noaptea trecută, de un incendiu puternic. Alarma a fost dată în jurul orei 3:00.
Din cauza flăcărilor puternice, au fost asistate medical, la fața locului, cinci persoane, dintre care trei au fost transportate la spital, iar două au refuzat transportul la unitatea medicală.
În total, 26 de oameni au fost evacuați din calea pericolului.
La fața locului au intervenit zece autospeciale de stingere, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD.
Pompierii au fost nevoiți să acționeze de pe două străzi paralele, ținând cont de amploarea incendiului.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauza de la care au izbucnit flăcările.
”Pompierii Inspectoratului de Urgență Dealul Spirii București Ilfov au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un grup de gospodării situate pe strada Voioșiei.
Din cauza distanței foarte mici dintre proprietăți dispozitivul de intervenție a fost realizat pe două străzi paralele, acționându-se din curțile a opt gospodării”, a explicat un pompier care a acționat la fața locului.