Un consul maghiar a murit într-un accident pe A1. Mașina Consulatului Ungariei a fost spulberată de un camion cu lemne
Un grav accident a avut loc pe autostrada A1, între Timişoara şi Lugoj, după ce un camion care transporta lemne a intrat pe contrasens.
Acesta a lovit două maşini dintre care una de corp diplomatic aparţinând Consulatului Ungariei la Bucureşti. Şoferul maşinii a murit, informează news.ro.
Camionul a rupt un parapet şi a lovit violent două maşini, una dintre ele aparţinând Consulatului Ingariei la Bucureşti, în care se afla doar şoferul. În urma impactului, acesta a decedat.
Circulaţia este blocată pe autostrada A1, în zona accidentului.
„La data de 29 august 2024, un tir încărcat cu lemne circula pe A1 Deva-Nădlac dinspre Timișoara spre Lugoj, iar la un moment dat unul dintre pneuri ar fi facut explozie, fapt pentru care tirul a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, ulterior tirul intrând în coliziune cu alte două autovehicule. În urma impactului, conducătorul auto, de 60 de ani, a decedat”, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Potrivit unor surse, numele victimei este Vago Ferenc.