O profesoară de matematică din Hunedoara și-a dat foc
O femeie a murit după ce şi-a dat foc, vineri, la prânz, în ultima zi de școală, pe o stradă din oraşul Petrila, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Incidentul a fost semnalat autorităţilor printr-un apel la 112, la faţa locului intervenind pompierii din Petrila şi Petroşani, însă la sosirea acestora femeia era deja decedată.
“Spre locul indicat s-au deplasat de urgenţă, ambulanţa SMURD Petrila, un echipaj din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Petrila, cât şi un echipaj de pompieri de la Petroşani. Din nefericire, victima, o femeie, a fost găsită decedată, iar cazul a fost preluat de către instituţiile abilitate”, a transmis sursa citată.
Georgeta Bobar era soția fostului viceprimar al orașului Petrila. Georgeta Bobar a fost profesoară de matematică la Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși din Petrila.