Surse News24agd: Horațiu Potra și fiul său au fost reținuți în Dubai
Horațiu Potra, liderul mercenarilor lui Călin Georgescu, trimis în judecată alături de fostul candidat la prezidențiale pentru tentativă de lovitură de stat, a fost reținut în Dubai. Acesta era dat în urmărire internațională.
Potrivit informațiilor apărute în presă, Potra a fost reținut încă din weekend, la cererea autorităților din România, care cooperează cu cele din Emiratele Arabe Unite în acest context.
Mâna dreaptă a lui Călin Georgescu voia să obțină azil politic în Rusia
În prezent, se poartă negocieri cu privire la extrădarea mercenarului. Horațiu Potra a intenționat să obțină azil politic în Rusia, simțind că situația devine extrem de complicată pentru el.
În Emirate, el s-a întâlnit cu mai mulți diplomați ruși, iar informațiile legate de cererea mercenarului au fost confirmate de procurorul general al României, Alex Florența, într-o conferință referitoare la războiul hibrid dus de Kremlin în țara noastră.
În data de 15 septembrie 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat trimiterea în judecată a 22 de persoane, între care se află Horațiu Potra și Călin Georgescu, acuzate de tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și de alte infracțiuni conexe.
Mercenarul, fost soldat în Legiunea Franceză, este al doilea cel mai influent român din Africa, având legături multiple și în țările arabe, fiind cunoscut ca șeful unei grupări paramilitare foarte puternice.
Potra și depozitul de armament din Mediaș
Pe 7 decembrie 2024, Călin Georgescu s-a întâlnit cu Horațiu Potra, iar discuția dintre ei s-a concentrat în jurul organizării unor manifestații violente în București, fiind vizată schimbarea ordinii constituționale sau împiedicarea exercitării puterii de stat.
Pregătirea paramilitară, propaganda coordonată și răspândirea de fake-news-uri au urmărit punerea în pericol a securității naționale.

